Senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ atacă dur decizia conducerii Complexului Energetic Hunedoara de a închide EM Lonea în 2020 și EM Lupeni în 2021

              Senatorul social-democrat Cristian RESMERIŢĂ este revoltat de faptul că minele Lupeni și Lonea se vor închide mai devreme, față de termenul convenit cu sindicatele. Mai exact, EM Lonea își va înceta activitatea la sfârşitul acestui an, iar EM Lupeni se va închide la sfârşitul anului 2021.

În timp ce toată România se luptă cu fenomenul Coronavirus, incompetentul Cristian Roșu, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara și campionul pontajelor fictive, Dioane Samuel, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara ”luptă” SĂ ÎNCHIDĂ exploatări miniere”, a declarat senatorul  Cristian RESMERIȚĂ.

Senatorul  Cristian RESMERIȚĂ  susține că, într-o renotificare trimisă Comisiei Europene, aceștia iau în calcul închiderea EM Lonea în anul 2020 și EM Lupeni în anul 2021.

Este reprobabil ceea ce se întâmplă, am luptat alături de mai mulți colegi din Parlament, de Sindicatul Muntele și Sindicatul Meridian să oprim închiderea Exploatărilor Miniere Lonea și Lupeni, și actuala conducere a Complexului Energetic Hunedoara nu are nici o viziune, nici un program, fără să țină cont de Studiul INSEMEX și Studiul GIG  ia decizia, să le închidă și să lase oamenii fără locuri de muncă”, mai spune senatorul Cristian RESMERIȚĂ. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: