Cadrele didactice din Valea Jiului, scutite de la returnarea sporurilor

  cristi resmerita  După un parcurs sinuos şi un refuz al senatorilor, din care în Valea Jiului avem două bucăţi, Cosmin Nicula şi Haralambie Vochiţoiu, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional a aprobat marţi, 24 iunie, legea prin care se prevede exonerarea de la returnarea unor sume a personalului plătit din fonduri publice. Iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD printre care şi hunedorenii Natalia Intotero, Laurenţiu Nistor şi Cristian Resmeriţă, legea a fost modificată pe parcurs pentru a se aplica în mod special cadrelor didactice din Valea Jiului. Stabilit prin lege, la presiunile lui Miron Cozma, dascălii din Valea Jiului au beneficiat până în 2010, când guvernul portocaliu a modificat legea salarizării, de un spor salarial pentru “zonă defavorizată”.

 

Scopul a fost acela de a stabiliza fluctuaţia de învăţători şi profesori din şcoli şi a fost promovat la vremea când Petre Roman şi ceilalţi guvernanţi făceau pe ei când auzeau de Miron Cozma şi mineri. În 31 decembrie 2009 a intrat în vigoare Legea 330 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În baza acestor reglementari s-a stabilit că unele niveluri de sporuri scădeau începând cu data de 01.01 2010 şi respectiv cu data de 01.01.2011 şi 01.01.2012, legislaţia fiind ambiguă în sensul plăţilor compensatorii. Prin alte reglementări în afara celor menţionate, respectiv hotărâri ale guvernului, s-au modificat o serie de sporuri, dar care nu făceau referire la plăţile compensatorii din legile speciale ale salarizării, angajatorii menţinând aceste niveluri de plăţi. În urma constatărilor făcute de organele de control, s-a stabilit că s-au plătit în mod nejudicios aceste sume şi s-a considerat necesară recuperarea acestora de la angajaţi. Ca o consecinţă directă se ajunsese în situaţia ca un salariat cu un venit lunar egal cu salariul minim brut în plata de 800 lei sau chiar mai mic, să se confrunte cu o reducere de 25% a venitului,

Tăiate de guvernul Boc, dar aceste sporuri au fost acordate în continuare în baza unor decizii luate în comun de Instituţia Prefectului, ministerului Muncii, ai Inspectoratului Şcolar Hunedoara, al AJOFM şi primăriilor din Valea Jiului.

În prezent, dascălii nu mai primesc acest spor, dar prin noua lege nu vor mai fi nevoiţi să înapoieze sumele încasate în perioada 2010-2013, aşa cum cereau reprezentanţii Curţii de Conturi.

“Consider că s-a făcut o reparaţie morală. Veniturile de recuperat la stat sunt nejustificate, deoarece locurile de muncă nu au suferit modificări în timp. Modul abuziv din legea cadru cu ţinte de micşorare a veniturilor publice a făcut ca şi salariile cadrelor didactice să scadă, în guvernarea anilor 2010-2011. Vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari hunedoreni cu care am iniţiat proiectul de lege înregistrat sub nr. 268/ 13.05. 2013 şi la care au aderat încă 21 de colegi deputaţi. Iată că marţi, proiectul nostru a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor şi mă bucur că am putut să vin în sprijinul colegilor mei de la catedră unde şi eu m-am format. Trebuie să-i respectăm pe cei care ne educă copiii, ştim cu toţii ce grea este viaţa în Valea Jiului şi cât de important este ca şi copiii noştri să beneficieze de educaţie, la fel ca oricare alţi elevi din România. Sper că în cel mai scut timp Valea Jiului să aibă un nou statut, care să permită atragerea de investitori, crearea de noi locuri de muncă, susţinerea mineritului şi a activităţilor conexe lui, dezvoltarea turismului, realizarea unor parcuri industriale, etc.”, a ţinut să declare deputatul Cristian Resmeriţă. (A.D.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: