Roxana Ionescu, convocată la mondiale

Roxana Ionescu  Campioana naţională la taekwon-do WTF, Roxana Ionescu, componentă a secţiei de profil Ştiinţa Petroşani şi pregătită de Claudiu Moldovan a fost convocată să facă parte din lotul naţional al României în vederea participării la Campionatul Mondial de cadeţi, din perioada 24-26 iulie, din Baku, Azerbaijan.

Sportiva în vârstă de 12 ani este elevă la Şcoala Generală IG Duca din Petroşani şi a fost selecţionată, în premieră, la lotul naţional.

„În primă fază voi merge la pregătite pe data de 1 iulie, urmând ca apoi să fac deplasarea propriu zisă. Este o veste mare pentru mine care m-a bucurat enorm. Munca mea a fost răsplătită”, a declarat sportiva clubului petroşenean.

Şi antrenorul Claudiu Moldovan este mândru că sportiva sa a făcut acest pas foarte important. „Sperăm să reprezinte Petroşaniul cu cinste şi să obţină un rezultat cât mai bun. Eu cred în ea şi sper chiar să chiar la o medalie mondială”, spune antrenorul.

Roxana Ionescu va participa la o pregătire centralizată împreună cu ceilalţi sportivi convocaţi la lotul naţional. „Am ceva emoţii pentru că voi lua contact cu cei mai buni sportivi din lume, dar acest lucru nu mă împiedică să îmi realizez obiectivul meu”, spune Roxana.

Antrenorul sportivei a mulţumit pe această cale Federaţiei Române de taekwon-do pentru încrederea acordată, conducerii Universităţii Petroşani pentru sprijin şi Şcolii Generale Nr.7 din Petroşani, director Monteola Gherlan.

Loredana JUGLEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: