Persoanele cu dizabilități pot depune online la DGASPC Hunedoara cererile-tip

     Începând cu data de 01. 02. 2020, cererea tip de evaluare complexă, însoțită de documentele necesare în vederea încadrării în grad de handicap a copilului sau, după caz, a persoanei adulte cu dizabilități se poate depune și în format electronic la următoarele adrese:

                Pentru persoanele adulte cu vârsta de 18 ani împliniți documentele vor fi transmise electronic la adresa de e-mail: sec_adulti_hd@dgaspchd.ro

Fiecare persoană care a transmis electronic cererea tip însoțită de documente va primi confirmarea e-mail-ului și i se va transmite numărul de înregistrare al cererii în intervalul orar de luni până joi de la ora 7,30 – 16,00 și vineri de la ora 7,30 – 13,30.

Serviciul de evaluare complexă verifică și analizează dosarul persoanei solicitante (copil sau adult) și în termen de 5 zile lucrătoare comunică persoanei în cauză data planificată, la care aceasta urmează a se prezenta în vederea evaluării, iar în cazul unui dosar incomplet, solicită completarea dosarului cu documentele necesare. La data programării va trebui să prezentați în original documentele transmise în format electronic.

În 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii persoana va primi un răspuns cu privire la data și ora programării pentru evaluare / reevaluare în cadrul Serviciului Evaluare Complexă Copii, respectiv Serviciului Evaluare Complexă Adulți, după caz, precum și completarea dosarului cu documentele lipsă, dacă e cazul.

Precizăm că în conformitate cu legislația în vigoare, cererea-tip de evaluare complexă, însoțită de documentele necesare se poate depune, ca și până acum, de către persoana solicitantă, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist, organizația neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o reprezintă, la registratura primăriei din localitatea de domiciliu / reședință sau la registratura DGASPC Hunedoara.(R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: