Va crește prețului gunoiului la 12 lei/persoană în 2020?

           Într-o conferință de presă organizată la Deva, ADI Deșeuri Hunedoara a prezentat situația la nivel județean, în ceea  privește gradul de colectare selectivă.

Situația este una îngrijorătoare deoarece, gradul de colectare a fost de numai 2,2% , de aproape zece ori mai puțin decât media impusă de U.E.  pentru anul 2019.

ADI Deșeuri Hunedoara a anunțat că va introduce saci de culoare albastră pentru deșeurile de hârtie și carton și cele de culoare galbenă pentru colectarea plasticului și metalului.

Primele vizate de noul concept vor fi gospodăriile de la sate şi străzile din cartierele de case de la oraşe.

Distribuirea sacilor de culori diferite pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile va începe în circa trei luni, în condiţiile în care primăriile membre ale ADI Deşeuri vor aproba şi o creştere a tarifelor până la un nivel maxim lunar de 12 lei de persoană, la oraşe, şi de 7,8 lei de persoană, la sate.
„Trebuie să atingem, în primul rând, ţintele de reciclare şi de depozitare impuse de Uniunea Europenă. Este un proces foarte complicat, pentru că el presupune ca populaţia să accepte să-şi schimbe comportamentul, să înceapă să depună, din bucătărie, deşeurile într-o altă formă, selectiv, pentru a putea fi colectate selectiv şi să putem atinge ţintele de colectare impuse de normativele noi“, a declarat Dan Stoian, directorul ADI Deşeuri Hunedoara, în cadrul conferinței de presă.  Judeţul Hunedoara a generat, anul trecut, aproape un milion de tone de deşeuri.

Elena Dragomir

One comment

  1. Lupenean spune:

    Scumpiti gunoiul si mai aveti pretentii de selectare! Sa-l selectati voi,daca tot e asa scump!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: