Snowfest în Straja

Stațiunea Straja  a fost preferata iubitorilor sporturilor de iarnă în ultima perioadă. Investițiile realizate de administrația locală lupeneană, dar și cele private au condus la creșterea numărului turiștilor care au dorit să cunoască calitatea  și frumusețea peisajului celor 30 de kilometri de pârtie de care dispune acum stațiunea.

Un festival deosebit la care sunt așteptați să ia parte mii de turiști este programat a avea loc în Straja. Este vorba de “Snowfest”, primul eveniment din seria de patru. Celelalte ediții vor avea loc în două stațiuni din Franța și una din Italia, respectiv Les 2 Alps, Val Thorens și Livigno. Snowfest va avea loc în Straja în perioada 30 ianuarie – 2 februarie. Organizatorii așteaptă turiștii la cele trei  spaţii de petrecere, la apres ski bar pe pârtie, scena outdoor iar seara distracția va continua în Club Aviator.

Preţurile la eveniment încep de la 670 de lei şi includ: 3 nopți cazare şi skipass pe toate instalațiile de cablu din stațiune cu excepția teleschiurilor de pe pârtia de începători Platoul Soarelui, dar şi parcarea mașinii sau reduceri la cursurile de ski și snowboard.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: