Educație pentru sănătate, proiect pentru comunitatea din Lupeni

             Clubul de Presă Valea Jiului, DSP Hunedoara și Grădinița ”LUMEA COPIILOR”  au organizat o primă acțiune în cadrul noului proiect ”Educație  pentru sănătate”.  Este un amplu proiect care se va derula în cursul anului școlar 2019-2020 în toate grădinițele din municipiul Lupeni și nu numai.

Despre importanța sănătății copilului, începînd de la naștere și până ajunge școlar, le-a  vorbit părinților invitați la prima acțiune, dna dr. Cecilia Birău din cadrul DSP Hunedoara.  

Sănătatea este ceea ce ar trebui să ne preocupe în mod constant. Cu toţii trebuie să înţelegem importanţa unui stil de viaţă sănătos şi importanţa alimentelor sănătoase. Educaţia pentru sănătate, educaţia pentru alimentaţia corectă ar trebui să devină o prioritate pentru noi toţi.

Alături de alimentaţia sănătoasă, trebuie să îmbinăm sportul, mişcarea, activitatea fizică zilnică. Deoarece şcolarii şi preşcolarii stau foarte multe ore în spaţii închise, mişcarea este esenţială. Există mulţi copii supraponderali, prin urmare sunt foarte importante jocurile şi activităţile în aer liber. Obezitatea în rândul copiilor este o problemă de sănătate publică. Aceasta are consecinţe grave asupra sănătăţii copilului.  În cadrul activităţilor de educaţie sanitară ar trebui să se vorbească despre riscul crescut al populaţiei pentru bolile de diabet, cancer, boli de inimă. De multe ori,  familia greşeşte în alimentaţia copiilor.

Fast-food-ul este la îndemâna tuturor, snachs-urile, biscuiţii sunt frumos ambalate şi au etichete atractive, dar nu sunt bune pentru organism.

Rolul  educației pentru sănătate  este de a conştientiza copilul că în multe alimente sunt folosite substanţe sintetice, chimice, multe E-uri, care duc la ravagii `n organismul nostru. Cu cât alimentaţia este mai industrializată, cu atât este mai toxică pentru organism.

Părinților le-au fost oferite materiale informative  despre vaccinări și importanța acestora, iar discuția a fost una  interactivă.

Astfel de întâlniri vor mai avea loc în cursul anului școlar, reprezentanții Clubului de  Presă și ai DSP Hunedoara, doar așteaptă întrebări și viitoare propuneri de teme de discuție, din partea părinților și a cadrelor didactice.  Pentru că există deschidere și trebuie să depășim barierele de comunicare,

De  buna desfășurare a evenimentului s-au ocupat  directorul Marinela Neamtu, Lidia Tripon și Anca Onu și președintele CLUBULUI DE PRESĂ VALEA JIULUI, jurnalistul Angella Dumitrașcu.

Ella Schreiber

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: