Datorită senatorului CRISTIAN RESMERIŢĂ, minerii beneficiază de pensii recalculate

           Senatorul  CRISTIAN RESMERIŢĂ a susţinut toate proiectele de dezvoltare ale Văii Jiului şi prin demersurile acestuia nici CEH şi nici mineritul, încă, nu a fost desfiinţat, aşa cum cereau unii „binevoitori” care nu-şi doreau decât să pună mână pe „avuţia zonei Văii Jiului” şi pe activele importante care, încă,  mai există şi care pot genera, încă, sute de locuri de muncă.

De-a lungul  mandatului său, senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ a luptat ani de zile pentru drepturile cetăţenilor hunedoreni, pentru a se face dreptate minerilor şi categoriilor sociale care au lucrat în grupele de muncă speciale. Şi întotdeauna s-a ţinut de cuvânt. Iar  pentru susţinerea proiectelor de lege au fost strânse 12.000 de semnături.

Am spus că o să rezolvăm această chestiune, am rezolvat-o şi încă o dată îi asigur pe oameni că vor primi deciziile corecte, chiar dacă înainte de acestea vor primi şi deciziile pe Legea 192. Cert este că toţi îşi vor primi pensiile mărite şi, ceea ce este foarte important, vor primi toţi banii din octombrie anul trecut. Este important pentru oameni, dar şi pentru comunităţile locale, pentru că în opinia mea, aceasta este cea mai mare infuzie de bani care s-a făcut în Valea Jiului în ultimii ani”, a declarat senatorul hunedorean.

Pe adresa pensionarilor mineri din Valea Jiului, beneficiari ai Legii 221/2018 al cărui inițiator este  senatorul social-democrat din Valea Jiului, CRISTIAN RESMERIŢĂ, au ajuns deciziile de recalculare, emise de Casa Națională de Pensii, care certifică creșterea semnificativă a drepturilor de pensie, beneficiari fiind pensionarii  care au lucrat în grupele I şi II de muncă în perioada 1990-2010.

O altă iniţiativă legislativă care-i vizează pe viitorii pensionari mineri, este scăderea perioadei lucrată în subteran,  de minim 15 ani.

Pot să vă spun că este cea mai mare realizare a mea. Am purtat nenumărate discuții  cu pensionarii minieri și pot spune că se face într-adevăr dreptate acum. După cum bine știți, Valea Jiului se află într-un proces de tranziție și noua lege este, pot să spun un mijloc de protecție socialăPrin această inițiativă legislativă am reușit să obținem o decizie istorică, unică nu doar la noi, ci în toată Uniunea Europeană, prin care perioada minimă lucrată în subteran SCADE la 15 ani pentru angajații de la exploatările miniere care se închid ca urmare a înțelegerii dintre statul român și Comisia Europeană. Cred că o astfel de lege era absolut necesară și ea va asigura o protecție socială pentru mineri acolo unde, ca urmare a acestor decizii asumate de țara noastră, în înțelegerile de la nivel european, se închid mine. Mă bucur că atât colegii mei parlamentari, cât și Guvernul României și Președinția au înțeles că necesitatea acestei legi nu reprezintă un moft, ci ține cont de situația economică-socială din zonele miniere, dar și de faptul că închiderea minelor implică nevoia unei protecții sociale pentru acei salariați care sunt concediați ca urmare a unor decizii luate în baza negocierilor statului cu Comisia Europeană prin care s-au stabilit termene limită pentru funcționarea industriei carbonifere, a conchis senatorul Cristian Resmeriță.

Senatorul hunedorean a fost cel mai activ parlamentar, care s-a ocupat îndeaproape de toate problemele Văii Jiului, a ţinut cont de propunerile cetăţenilor şi votanţilor săi, multe dintre proiectele sale legislative fiind făcute datorită cerinţelor acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: