Posted on noiembrie 14, 2019 by admin

Au trecut 11  ani…   

15 noiembrie… în 2008… mina Petrila și-a luat din nou tributul…

           În urmă cu  11 ANI,  Valea Jiului era zguduită de una dintre cele mai mari tragedii care s-a petrecut în subteranele minelor, 13 mineri de la E.M Petrila fiind surprinşi de o explozie devastatoare. Accidentul, aşa cum a fost catalogat el, s-a produs la o adâncime de 1000 de metri, în abatajul 431.

AU DECEDAT ATUNCI:
                                  Inginer Brad Iosif, inginer-şef producţie (44 ani),

Inginer Holingher Doru, şef Sector I (39 ani),

Stoian Vasile, miner, Sector I (38 ani),

Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I (27 ani),

Mateş Dan, sondor, Sector VI (35 ani),

Moş Silviu, miner-şef schimb, sector I (36 ani),

Şipoş Cristian, miner, Sector I (34 ani),

Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI (36 ani),

Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI (38 ani),

Elekeş Attila, miner galerie, Sector VI (35 ani),

Inginer Vişan Trandafir, adjunct-şef Sector I (40 ani),

Puian Nicolae, miner-şef de brigadă (36 ani).

Bâlbă Sorin Mihai, miner-şef brigadă, Sector IV

             Când stratul de cărbune se cutremură întotdeauna există victime. Uneori sunt doar victime minerale şi atunci rezerva de resursă minerală este oarecum compromisă. Alteori, şi în faţa unor astfel de situaţii rămânem muţi, vorbim de victime umane. Mulţi, prea mulţi ortaci au sfârşit sub durerea muntelui de cărbune din Valea Jiului.
Acum 11  ani, în data de 15 noiembrie, subteranul Minei Petrila a fost nemilos. A avut nevoie de 13 doar pentru el. 13 bărbaţi.
Sacrificiul lor arde încă pentru aceste meleaguri. Nouă, celor care astăzi căutăm luminiţa din adâncuri, ne-a rămas doar să aprindem lămpile. Ne plecăm frunţile şi tăcem în faţa filei de istoriei minieră pe care aţi scris-o cu sângele vostru! Recunoştinţă şi pioşenie!
Mina Petrila si-a luat un tribut dureros de vieţi omenesti, atunci. 12 mineri n-au mai apucat sa vada lumina zilei. Pentru alţi 13, medicii au făcut eforturi disperate să-i ţină în viaţă.
În prima explozie, au murit opt oameni, într-o capcană infernală. Câteva ore mai târziu, echipele de intervenţie, care au intrat să le scoată trupurile, au fost surprinse de o altă deflagraţie. Apucaseră să scoată la suprafaţă patru dintre victime. Din păcate, cu preţul vieţii. Patru dintre salvatori au pierit în galeria morţii.
Când s-a dezlănţuit infernul la Petrila, în mină erau aproape 100 de ortaci. Într-o galerie, la aproape un kilometru sub pământ, 13 oameni munceau într-un front de lucru.
La 14.49 de minute, o minge uriaşă de foc i-a atins: gazul metan acumulat în galerie s-a aprins, din motive inca necunoscute. Alti trei colegi de-ai lor, aflati la aproape 100 de metri departare, au fost surprinsi de suflu, atat de napraznica a fost deflagratia. Opt mineri s-au stins pe loc. Alti opt s-au prabusit in agonie. Veste s-a raspandit imediat in orasul Petrila. Rudele minerilor au inghetat de spaima, la gandul ca printre muncitorii prinsi in capcana de foc s-ar putea afla si cei pe care ii asteptau acasa. Am simtit la un moment dat o caldura extraordinara a venit si suflul m-a izbit de pereti era infern acolo. Nu stiu cum am scapat cu viata.
Tensiunea creste cu fiecare minut in care vestile despre cei din subteran intarzie. La 16.20 de minute, dupa nici doua ore de la producerea exploziei, 10 salvatori se hotarasc sa intre in mina si se impart in doua echipe. In timp ce unii aduc intr-o zona sigura trupurile neinsufletite, ceilalti se pregatesc sa le urce la suprafata. Reusesc sa recupereze patru cadavre, cand o noua explozie se produce in jurul orei 19, aproape in acelasi loc. Cinci salvatori sunt atinsi de suflul ucigas: patru pier si numai unul are o sansa incredibila. In galeria mortii de la Petrila mai sunt acum trupuri ale minerilor ucisi de explozii. Nimeni nu se incumeta deocamdata sa coboare in subteran.
Gazul acumulat se poate aprinde in orice moment.
Familiile celor 12 mineri morti au imbracat haine de doliu si plang de ieri fara incetare. Niciunul dintre cei care si-au pierdut viata in subteran nu avea mai mult de 44 de ani. Cel mai tanar avea doar 27. E lucru rar sa scape cineva dintr-o explozie in subteran, spun minerii. Oamenii stiau ca e periculos si ca de cateva zile sunt acumulari serioase de gaz, dar cu toate acestea, au intrat in mina.
Deflagratia s-a produs intr-o galerie aflata la 950 de metri sub pamant, cand gazul metan s-a aprins din cauze inca necunoscute. Directorul minei sustine ca in acea galerie ar fi trebuit sa fie doar 13 oameni. Surse din randul minerilor spun ca acolo erau si niste salvatori, care faceau un exercitiu….

Accidentul de la Petrila arata în ce condiţii se lucrează în minerit, spuneau voci din randul minerilor, in urma cu zece ani. „E mai rău ca în Irak sau Afganistan. Galeriile sunt strâmte şi joase. E cald ca în Iad aici, dar ce să facem? Lucrăm ca pe timpul lui Ceauşescu, în condiţii nesigure şi acum ne temem că vom rămâne şi fără locurile astea amărâte de muncă. Mina arde. Câştigăm în jur de 12 milioane de lei vechi. Nu ai cui să te plângi. Şi la Orizontul 150 e foc de mină, dar nu au oprit activitatea, aşa cum ar fi trebuit”, povesteşte un miner, sub protecţia anonimatului.

Conducerea CNH pretinde că nu avea cunoştinţă despre vreo depăşire a concentraţiei de metan, în ciuda celor spuse de mai mulţi angajaţi ai EM Petrila. „În momentul exploziei, pe staţia telegrizumetrică era o concentraţie de patru ori mai mică decât cea normal admisă. Cu siguranţă a fost metan că, dacă nu era, nu se putea întâmpla explozia. Expertiza pentru ceea ce s-a întâmplat acolo o vor face alte organe abilitate, respectiv ITM şi INSEMEX Petroşani. Este interzis să se lucreze în condiţii de foc de mină”, a declarat Daniel Surulescu, directorul CNH Petroşani. Şi Petru Drăgoescu, directorul pe probleme de securitate şi sănătate din cadrul CNH, a susţinut că în subteran concentraţia de metan era de patru ori mai mică decât limita admisă.

Cei care au scăpat din explozie, unii cu arsuri grave, nu şi-au călcat colegii în picioare, cum au făcut rockerii de la Colectiv, ci i-au cărat în spate sute de metri salvându-le astfel viaţa. Şase dintre minerii accidentaţi, cu arsuri grave pe corp şi pe căile respiratorii au fost transportaţi la spitalul de arşi din Bucureşti unde au fost îngrijiţi de medicii români, cinci dintre aceştia întorcându-se apoi acasă, după mai multe luni de spitalizare. Nici unul nu a fost transportat în străinătate, deşi starea acestora era foarte gravă şi nici nu au fost aduşi medici din Germania, Austria, Franţa etc. Este vorba despre Matei Petru, Socolescu Alexandru, Alexa Nicolae, Iordache Nicolae Florin şi Bâlbă Sorin Mihai, care, din păcate a decedat la spitalul din Bucureşti…. Nu s-a decretat doliu naţional şi nici un club din Bucureşti sau din ţară nu a fost închis măcar o jumătate de oră în memoria minerilor morţi în teribila explozie din 13 noiembrie 2008.
Ca să vedeţi cât de puţin contează Valea Jiului sau restul ţării pentru miticii de la Bucureşti, dacă pentru victimele incendiului din clubul Colectiv s-a decretat trei zile de doliu naţional, acest lucru nu s-a întâmplat nici înainte de război, nici după război, nici înainte de revoluţie nici după revoluţie, indiferent câţi oameni au murit, câţi au fost răniţi, în ce condiţii, sau câţi orfani au rămas în urma acestor tragedii. Mai mult, minerii accidentaţi, rămaşi cu sechele în urma arsurilor suferite, au fost uitaţi de toată lumea, fiind obligaţi să-ţi plătească singuri tratamentul după ce au ieşit din spital.
Si atunci, ca şi în cazul tragediei de la clubul Colectiv, televiziunile centrale au transmis vreo două zile în direct, pedalând în special pe lucrurile negative, spre deosebire de cei de la Colectiv pe care televiziunile îi arată ca pe nişte corifei în domeniile lor de activitate, minerii morţi nefiind menţionaţi cu niciun fel de merite, deşi erau cu toţii buni în meseria lor, Alexa Marcel fiind şeful de echipă al celor mai buni salvatori din ţară. Autorităţile s-au băgat şi ele în seamă, miniştrii au vrenit la Petroşani, au dat declaraţii pe sticlă, şi-au exprimat regretele, i-au declarat eroi pe cei care au particitat la operaţiunile de salvare, au mai promis investiţii în minerit pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple asemenea tragedii şi… valea. Valea cu miniştrii care s-au cărat rapid la Bucureşti şi tot valea şi cu promisiunile pe care aceştia le-au uitat imediat ce coloana cu girofar a intrat pe Defileul Văii Jiului.

Tragedii care au zguduit Valea Jiului, dar care nu au avut nici un ecou la Bucureşti:

1980 – În urmă cu 35 de ani, la 29 noiembrie 1980, în subteranul minei Livezeni a avut loc o explozie, iar bilanţul a fost unul de neimaginat: 53 de morţi (38 de mineri şi 15 militari în termen), 27 de răniţi (19 mineri şi 8 soldaţi), 35 de văduve şi 37 de copii rămaşi orfani de tată.

1982 – La mina Petrila, 14 mineri au murit iar alţi 15 au fost răniţi, după ce praful de cărbune s-a aprins.

2001 şi 2002 – La Exploatarea minieră Vulcan şi-au pierdut viaţa 24 de mineri, în două explozii.

Noiembrie 2008 – la Mina Petrila, 8 mineri sunt ucişi şi 9 răniţi de o explozie, într-o galerie aflată la 900 de metri sub pământ. Salvatorii care au intrat după ei sunt surprinşi de o a doua explozie, şi bilanţul urcă la 13 morţi, şi 12 răniţi.
Şi….. şirul continuă cu accidentele mortale de la E.M Uricani și Lupeni… Nici una dintre aceste tragedii nu au sensibilizat Bucureştiul pentru a decreta doliu naţional sau orice altă formă de omagiere a victimelor. Probabil, dacă victimele erau într-un club din Bucureşti, cu muzică şi băutură, şi se călcau în picioare la ieşire, alta ar fi fost atitudinea autorităţilor. Dar pentru nişte amărâţi de mineri, miticii care ne conduc au considerat dintotdeauna că nu merită un asemenea efort. După cum merg lucrurile, s-ar părea că în opinia miticilor,  minerii nu merită decât să muncească în fundul pământului, să scoată cărbune cu sudoare şi uneori cu sânge, iar apoi să li se închidă minele, După aceea, şomaj pentru mineri şi cărbune din import, ieftin şi bun, pentru termocentrale. Din ăla care respectă normele UE, nu scoate fum şi noxe ca huila din Valea Jiului cu care au funcţionat zeci de ani termocentralele Mintia şi Paroşeni. Prima a fost mina Petrila care, nu demult, s-a alăturat ortacilor trecuţi în nefiinţă. Vor urma pe rând toate celelalte mine, până când în Valea Jiului, mineritul va fi o amintire.
Aşa cum sunt ortacii care şi-au pierdut de-a lungul vremii viaţa, comemoraţi în fiecare an de Ziua Minerului.
ODIHNĂ VESNICĂ EROILOR MINERI
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Angella Dumitrașcu