Așa cum am precizat încă de la finele săptămânii trecute, mai mulți sindicaliști din Valea Jiului și reprezentanții Confederației Meridian s-au întâlnit cu noul ministru al Economiei, Energiei și mediului de Afaceri, Virgil Popescu în care s-a pus în discuție, situația de la CEH, legate de blocarea conturilor și renotificarea Comisiei Europene pentru continuarea activităților la exploatările miniere de la Lonea și Lupeni. Totodată s-a discutat și de noua hotărâre a guvernului, Ordonanța 60 care să înlocuiasca celebra Ordonanță 36 care le dădea posibilitatea minerilor să iasă la pensie și cu salarii compesatorii.
Președintele confederației Ion Popescu a reiterat încă odată în cuvântul său că: ”avem nevoie la U.E și C.E de acei oameni care să prezinte realitatea și din punct de vedere economic și din punct de vedere social și din punct de vedere profesional pentru că, datorită neprofesionalismului unora, de-a lungul anilor am ajuns în situația în care, am ajuns. Acum soarta minerilor este în mâna Zeiței Justiției, pentru că, de ea depinde viitorul”.
Corespondența cu cei de la Comisia Europeană există, aceștia fiind de acord cu studiul făcut de polonezi. Iar noul ministru este total de acord cu necesitatea finanțărilor lucrărilor de închidere de statul român și pentru acest lucru este nevoie de o notificare oficială de la C.E. Și înființarea Complexului Energetic Valea Jiului este iminenta și este nevoie de SIEG și un grup pe gaz, pentru a se crea acel mix energetic, pe lângă cel de cărbune.
În ultima ședință de guvern au fost alocați 15 milioane de lei pentru plăti compensatorii, așa că, Ordonanța 36 devine Ordonanța 60.
Iar în ședința din cadrul Consiliului Econimic și Social (CES) proiectul de ordonanță de urgență al guvernului privind măsurile de protecție socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective din cadrul SNIMVJ și CEH a primit aviz favorabil cu observații.
Angella Dumitrașcu
Lasă un răspuns