Organizaţia PSD Lupeni încheie campania electorală în forţă

             În ultima zi de campanie electorală,  senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ, însoţit de social-democrați, membri ai echipei politice PSD Lupeni, printre care s-au aflat  primarul municipiului Lupeni – Lucian Resmeriță, viceprimarul – Iacob Mesaros, numeroși consilieri locali, consilieri județeni și alte persoane cunoscute și apreciate din comunitatea locală a municipiului Lupeni, au luat, la pas, joi, 7 noiembrie, toate străzile principale ale municipiului Lupeni şi au prezentat avantajele ofertei social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale şi  programul politic al candidatului  PSD, Viorica DANCILĂ.

        ”Este ultima zi în care legea ne mai permite să promovăm candidatul nostru pentru alegerile prezidenţiale, în mijlocul cetățenilor. Avem cel mai bun candidat, avem cel mai bun program politic pentru țară și avem cei mai buni alegători, PSD Lupeni mizează pe cel mai bun scor politic și la acest scrutin”, a declarat, optimist, Cristian Resmeriță, președintele Organizației PSD Lupeni și președinte executiv al Organizației județene PSD Hunedoara.

”La finalul încă  a  unei frumoase campanii electorale, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din echipa PSD Lupeni, să-i felicit pentru modul în care au răspuns prezent la aceasta. Duminică,  10 NOIEMBIE,  invit cetățenii municipiului Lupeni  şi din toată Valea Jiului  să iasă la la vot și fie ca  cel mai bun dintre candidaţi, să învingă!”, a conchis senatorul  Cristian Resmeriță, liderul PSD Lupeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: