„Doamna Hărău, nu aveți voie să vă jucați politic cu viaţa oamenilor din Valea Jiului!”

                                       Comunicat de presă

                 Protestul minerilor de la Paroşeni şi Uricani a pornit de la încetarea efectelor OUG nr. 36/2013, ordonanța ce nu a mai putut fi prelungită în lipsa unui ministru la Energie. Cine a generat acest blocaj? Preşedintele liberal Klaus Iohannis, care a refuzat să numească alt ministru din luna august. Desigur, nu i-a păsat lui de oameni.

Ca să se cațăre în scop electoral pe necazul minerilor și ca să acopere faptul că tocmai canditatul partidului său, Klaus Iohannis, a generat acest blocaj pentru mineri, senatorul Eleonora Carmen Hărău a depus repede un proiect de lege. Un proiect de lege care a însemnat copy-paste după textul ordonanței deja expirate, cu foarte multe greșeli, fără o situație la zi şi cu termene de aplicare incoerente. O rușine de proiect, doamnă Hărău!

În această situație, parlamentarii PSD Hunedoara au depus luni, 4 noiembrie, la Parlament, în procedura de urgenţă, o propunere legislativă care să rezolve cu-adevărat problema minerilor. Proiectul aduce îmbunătățiri, se prelungește termenul de aplicare cu 5 ani și este de actualitate, fiind gândit împreună cu liderii sindicatelor. Acest proiect rezolvă toate problemele minerilor din Vale, inclusiv ale celor de la mina Lonea.

Hunedorenii știu prea bine că liberalii mai vechi și mai noi sunt cei care au închis minele, au disponibilizat mii de oameni, ei sunt groparii Combinatului Siderurgic Hunedoara. Și acum aveți tupeul să vă cățărați pe necazul oamenilor, doamnă senator Eleonora Carmen Hărău!

Este regretabil faptul că PNL a folosit necazurile minerilor şi problemele cu care aceştia se confrunta pentru a le transforma în capital politic. Nu avem voie să ne jucăm politic cu viaţa oamenilor din Valea Jiului.

Biroul de presă al Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: