”Românii au dreptul la o viață mai bună, iar confruntările politice nu trebuie să ducă la sincope în implementarea acestor proiecte de investiții”

           În ședința de guvern de ieri, premierul Viorica Dăncilă  a făcut o retrospectivă a activității guvernului și  a criticat programul de guvernare propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, bazat pe austeritate, ce înseamnă înghețarea pensiilor, concedieri masive în sistemul bugetar și tăieri de salarii, lipsă de soluții pentru domenii prioritare precum sănătatea, educația și infrastructura.

Premierul a declarat că va susține ”Pactul pentru bunăstarea românilor”.

”Am pregătit, în același timp, mai multe proiecte, pe care viitorul guvern să le poată adopta. Voi menționa câteva dintre aceste măsuri cu caracter social. Am convingerea că oamenii trebuie să fie corect plătiți pentru munca lor. În Guvernarea PSD am crescut succesiv salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Am făcut demersurile necesare ca acesta să fie majorat, începând cu anul viitor, la 2.262 de lei, iar pentru angajații cu studii superioare și vechime de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, la 2.620 de lei lunar. După-amiază vom avea consultări pe această temă cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor în cadrul Consiliului Național Tripartit. Vreau să le mulțumesc, pe această cale, pentru implicare, domnului ministru Teodorovici și domnului ministru Budăi.

Veteranii și văduvele de război merită respect și un trai demn. Am pregătit proiectul de Hotărâre de Guvern și am asigurat fondurile necesare pentru plata ajutorului anual acordat pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice și alte nevoi casnice.

Antreprenorii au nevoie de forță de muncă pentru derularea afacerilor. Este pregătit și postat în consultare publică proiectul prin care majorăm numărul lucrătorilor străini nou-admiși pe piața forței de muncă în cursul anului viitor.

Toate aceste proiecte au fost puse în transparență și sunt deschise consultării publice, astfel încât viitorul Guvern să le poată adopta într-un timp cât mai scurt.

Totodată, continuăm să sprijinim comunitățile locale cu fondurile necesare finanțării proiectelor de dezvoltare, precum și unei bune funcționări administrative. Aceste investiții așteptate de cetățeni înseamnă modernizarea și reabilitarea grădinițelor, școlilor sau altor obiective sociale, drumuri mai bune, rețele de alimentare cu apă sau canalizare. Românii au dreptul la o viață mai bună, iar confruntările politice nu trebuie să ducă la sincope în implementarea acestor proiecte de investiții sau la întârzieri în plata facturilor pentru lucrările deja realizate. Vom aproba astăzi în Guvern alocarea  fondurilor necesare pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală, etapele I și II. Este un program de succes, a cărui implementare a generat rezultate concrete și a contribuit la dezvoltarea tuturor localităților, îndeosebi a celor mai sărace. Fiecare comunitate locală, indiferent de apartenența politică a primarului, a beneficiat de cel puțin un proiect de dezvoltare. Sunt argumente solide și sper ca viitorul Guvern să țină cont de ele și să continue acest program în beneficiul românilor.”

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: