Sub guvernarea PSD, localitățile țării s-au dezvoltat, inclusiv cele din VALEA JIULUI

     Conferința de presă, organizată la sediul celei mai puternice organizații social democrate din județul Hunedoara,  Lupeni, a adus în fața opiniei publice pe toții ”greii” PSD-ului hunedorean, în frunte cu președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor. I-au stat alături parlamentarii –  senatorul Cristian Resmeriță, deputatul Natalia Intotero, deputat Ilie Toma, președintele Consiliului Județean – Mircea Bobora, primarii Văii Jiului, directori de instituții, etc.

În intervenția sa, președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor a ținut să le răspundă colegilor liberali, cu date concrete,  despre investițiile realizate în VALEA JIULUI,  începând de la infrastructura rurtieră, în reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, dezvoltarea  localităților prin PNDL, gestionarea situației deșeurilor și a deponeului ecologic, etc. Sumele sunt  consistente, iar alocările bugetare sau pe fondurile europene se văd acum, cu ochiul liber, în investițiile și proiectele care au adus un confort sporit cetățenilor. Pentru că, sub guvernarea PSD toate localitățile țării s-au dezvoltat, inclusiv cele din Valea Jiului.

”Cred că vom fi și mai uniți, acum,  în opoziție, nu avem de împărțit nimic și ne dorim ca viitorul guvern să treacă la treabă și să lucreze pentru statul român și pentru români”,  spus deputatul Laurențiu Nistor.

Tot în cadrul conferinței de presă, liderul social – democraților hunedoreni a făcut referiri și la proiectele de lege pe care le-au inițiat și susținut și care să vină în sprijinul locuitorilor din Valea Jiului, pensionarilor și celor care se află în prag de pensionare. Și, aici, a făcut referire la minerii aflați la societatea de închideri mine, care, în curând,ori vor fi preluați de către CEH, ori vor  o altă ordonanță, ca cea trecută (n.r. Ordonanța 36 – care prevede acordarea de salarii compensatorii timp de doi ani).  Iar această ordonanță trebuie să fie dată într-o formă sau alta

Un alt subiect pe ordinea de zi a fost, noul proiect de lege inițiat de senatorul Cristian Resmeriță, care a cerut reducerea cu doi ani a perioadei de pensionare pentru toți aceia care au locuit 30 de ani în Valea Jiului. Președintele PSD Hunedoara a cerut ca și alte localități, precum Brad sau Certej să fie cuprinse în acesta.

”Eu am proiectul meu  și vă spun de față  cu toți colegii mei, o să ajungă lege. În decembrie va fi înaintea vechiului proiect care zace de ani de zile, în sertare. Noi, avem proiectul nostru”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Un alt subiect care a fost pus in discuție face referire la asigurarea seriviciilor de termoficare pentru localitățile Petroșani și parțial Vulcan. Social democrații nu văd decât o singură soluție. Toată gestionarea acestui serviciu să se facă exclusiv de către cei de la termocentrala din Paroșeni.

”S-a făcut un comitet de urgență la nivel de Prefectură, Consiliul Județean, conducerea Complexului Energetic. În situația în care nu va fi în stare Primăria Petroșani să înființeze a treia firmă, atunci am discutat să preia producerea, transportul și încasarea, să facă cumva Termocentrala Paroșeni”, a precizat deputatul Laurențiu Nistor.

S-a pus în discuție dezvoltarea ITI VALEA JIULUI, sprijinul guvernamental și care va cuprinde toate domeniile de activitate începând  de la educație, infrastuctură turistică, dezvoltare economică, GREEN LINE, infrastructură, prin alocarea banilor, pentru că asigură o sumă de activități economice și turistice aducătoare de  venituri.

După ce s-a mai discutat problematica complexă a Văii Jiului și faptul că două localități ale Văii Jiului au rămas fără alocare bugetară, dar care se va rezolva curând și pentru acestea, s-a  trecut la mesaje electorale, prin care, se dorește  ca în Valea Jiului să se obțină un scor electoral foarte bun, peste 60%.

Angella Dumitrașcu

One comment

  1. Vasile spune:

    Toata stima pentru domnul senator Cristian Resmerita pentru tot ce a facut pentru Legea impartiri la 20 la pensionari mineri dar si pentru domnul Costel Avram pentru tot ce face in modernizarea turismului si a drumurilor din Valea Jiului (ex. drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , drumul judetean Vulcan – Merisor , …………) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: