“Diplomă de apreciere pentru promovarea activă a valorilor științifice și inginerești” – pentru reprezentanții INSEMEX Petroșani

            Organizat în perioada 17-18 octombrie 2019, la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, cu sprijinul filialei ASTR din Republica Moldova și a Asociației Inginerilor din Republica Moldova,  cea de-a XIV a ediție a Zilelor Academiei de Știință Tehnică din România,  a reunit personalități ale comunității științifice, cercetători și ingineri de pe ambele maluri ale Prutului, care își propun să sensibilizeze societatea în rolul pe care îl are creativitatea în perpetuarea civilizației umane.

La eveniment au participat și  reprezentanți ai INCD-INSEMEX Petroșani, delegația fiind condusă de către dr.ing. George Arthur Găman, directorul general al instituției, de dr.ing. Daniel Pupăzan, dr. Ing. Sorin Burian și de drd. ing. Robert Laszlo.

În cadrul acestui important eveniment științific, directorul general al INCD-INSEMEX, dr. ing. George Artur Găman a fost premiat cu “Diplomă de apreciere pentru promovarea activă a valorilor științifice și inginerești”.

Sub sloganul „Creativitatea în dezvoltarea Societății Cunoașterii”, tematica generală a evenimentului a vizat subdomenii de interes precum Creativitate si inovare, Inginerie mecanică, mecanisme și tehnologii de fabricație, Ingineria construcțiilor, Ingineria materialelor, Electronică, automatizări și tehnologia informației, Energetică și inginerie electrică, Ingineria transporturilor.

În cadrul Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România, desfășurate în premieră la Chișinău, echipa Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră INSEMEX Petroşani a prezentat în cadrul conferinței științifice lucrarea “Utilizarea tehnologiilor inovatoare în evaluarea și pregătirea psihologică a personalului care desfășoară activități în medii periculoase”, care s-a bucurat de succes și aprecieri din partea participanților.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: