Senatorii desemneză administratorul cetăților dacice din munții Orăștiei

           Senatorii au avut zilele trecute pe ordinea de zi și  “Propunerea legislativă privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din munţii Orăştie”.

” În calitate de iniţiator, am prezentat în faţa colegilor senatori motivele pentru care, împreună cu parlamentarii PSD de Hunedoara, am decis redactarea şi promovarea acestei iniţiative legislative. Desemnarea unui administrator care să se ocupe de aceste monumente cu valoare istorică unică trenează de 20 de ani. Şi preluarea acestei responsabilităţi de către Consiliile Judeţene Hunedoara şi Alba este cu certitudine cea mai bună soluţie. Avem deja un exemplu elocvent de bune practici în administrarea Cetăţii Sarmizegetusa Regia. În cei șapte ani de când administrarea monumentului a fost preluată de către Consiliul Judeţean Hunedoara, au fost alocate fondurile necesare pentru restaurarea, întreţinerea şi conservarea lui, nu au mai fost înregistrare fapte de natura infracţională şi numărul turiştilor a crescut constant.

 În perioada 2014-2019, au vizitat Sarmizegetusa Regia un număr total de 320.548 de turişti. Necesitatea existenţei unui administrator la nivel local a fost şi principalul impediment pentru care nu au putut fi accesate fonduri europene pentru Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

În timpul dezbaterilor parlamentare, obiectul acestui propuneri legislative a făcut ca barierele politice să cadă. Doresc să le mulţumesc reprezentanţilor PNL şi USR care au ales să susţină acest proiect”, a ținut să ne declare senatorul Viorel Sălan.

Angella Dumitrașcu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: