Gala EDUCAȚIEI, la Lupeni

          Ziua Mondială a Educaţiei este o zi sărbătorită în toată lumea. UNESCO a inaugurat în 1994 prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a celebra semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. De atunci, această zi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 5 octombrie, în peste 200 de ţări.

Drept recunoştinţă  pentru formatorii din educaţie, administraţia publică locală a municipiului Lupeni a organizat la Palatul Cultural o manifestare cultural – artistică care a cuprins printre altele, momente artistice susţinute de doi dintre cei mai îndrăgiți interpreți ai lumii muzicale naționale: Mellina și Ionică Moroșanu.

Dascălii și cei care au dorit să participe alături de sărbătoriți zilei la ineditul spectacol, încă de la intrarea în palat au fost întâmpinați de viceprimarul Iacob Mesaros, consilieri locali și angajați din primărie cu o cutie de ciocolată, iar doamnele au primit câte un fir roșu de trandafir.

În numele administrației locale și a Consiliului local  viceprimarul Iacob Mesaros, a ținut să le ureze tuturor invitaților: ”Numai bine, în numele meu și al domnului primar, care m-a delegat să vă transmit cele mai calde mulțumiri pentru ceea ce faceți pentru comunitatea noastră, gândurile cele mai bune. Ținând cont că astăzi este Ziua Educației am vrut să vă sărbătorim într-un cadru festiv. Sunt mândru de ceea ce avem noi în municipiul Lupeni, de cadrele didactice de aici, care au avut în vedere tot timpul ca generațiile să prospere mereu. Mă bucur pentru performanţele obţinute, pentru faptul că, în faţa noastră, aici, se află mulţi dintre cei care au reuşit, datorită dumneavoastră, părinţilor şi a muncii pe care au depus-o  să aducă rezultate deosebite pentru comunitatea noastră. Țin să vă mulțumesc eu, în numele lor. Și vă doresc doar sănătate și Dumnezeu să vă binecuvânteze”.

Din partea Primăriei și Consiliului local Lupeni au fost felicitate cadrele didactice care au ieșit la pensie,  ori s-au remarcat în activitatea didactică: Silvia Alexa, Iuliana Hisz, Maria Cârlugea, Emilia Velcea, Claudiu Dragotă, Stela Mihăilă, Algelica Pârvu și Elena Luca. Au fost lacrimi de bucurie  și emoții pe fețele sărbătoriților.

”Tuturor premiațiilor, dar și celor fără premii, tuturor celor care sunt prezenți aici, un sincer și călduros La mulți ani”, bucurii și Dumnezeu să vă dea sănătate în tot ceea ce faceți”, a spus președintele comisiei de cultură și învățământ, consilierul Rodica Cîmpean.

Mellina a fost cea care a deschis regalul artistic. Cu melodii antrenate, care se află în top, aceasta a  readus în fața publicului spectator dragostea, tristețea, sentimentul de singurătate.

Iar moroșanul Ionică a ridicat sala în picioare,  iar alții au jucat pe melodiile sale.

Regalul artistic, susținut de cei doi interpreți, a fost darul comunității locale oferit dascălilor și tuturor acelora care au ținut să fie alături de aceștia la marea sărbătoare a educației și educatorului.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: