Ziua Europeană Anti-Depresie – 1 octombrie 2019

                          Împreună împotriva depresiei!

       Ziua Europeană Anti-Depresie este marcată în fiecare an, la data de 1 octombrie, fiind o iniţiativă a Asociaţiei Europene pentru Combaterea Depresiei (European Depression Association – EDA).

Din antichitate și până astăzi, sentimentul de tristețe a fost strâns legat de melancolie, simțire acută a durerii sufletești profunde. Tristețea este trăită de toate ființele umane, fiind o experiență care aparține însăși condiției umane.

Având în vedere faptul că depresia reprezintă o problemă de sănătate publică prevalentă în multe din statele membre ale UE, afectând peste 50 de milioane de europeni, iar în România, peste 5% din populaţie suferă de depresie, conform OMS, obiectivele campaniei sunt:

  • Informarea populaţiei generale cu privire la semnele şi simptomele depresiei, a cauzelor şi consecinţelor acesteia şi a mijloacelor de prevenire şi tratament;
  • Informarea gravidelor şi lăuzelor cu privire la semnele şi simptomele depresiei post-partum;
  • Conştientizarea şi promovarea unei mai bune înţelegeri a impactului pe care îl are depresia asupra vieţii oamenilor;
  • Importanţa aplicării screening-ului depresiei în cabinetele medicilor de familie;

Depresia este o boală care se tratează, de aceea este esenţial ca întreaga populaţie să conştientizeze importanța recunoașterii timpurii a semnelor și simptomelor depresiei, știut fiind faptul că o mulțime de cazuri rămân nediagnosticate, fie ca urmare a nerecunoașterii simptomatologiei depresiei, fie din cauza stigmatului pe care îl poartă orice tulburare psihică.

Sloganul campaniei: „Împreună împotriva depresiei!”

Tema campaniei din anul acesta a Zilei Europene Anti-Depresie este: „Conştientizarea şi managementul depresiei”.

Campania din acest an dedicată Zilei Europene Anti-Depresie are ca scop informarea și conștientizarea:

  • medicilor de familie privind problematica depresiei şi metodele de management ale depresiei;
  • populaţiei generale şi, în special a gravidelor şi lăuzelor asupra recunoaşterii semnelor şi simptomelor specifice depresiei postnatale şi a posibilităţilor de tratament.

La nivel mondial, există mai mult de 300 de milioane de persoane afectate (4,4% din populaţia globului). La nivel mondial, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual, suicidul fiind a doua cauză de deces în rândul persoanelor din grupa de vârstă 15-29 de ani.

Pe continentul european, peste 40 de milioane de persoane suferă de tulburări depresive.

În România, prevalenţa este estimată la 5% din populaţia generală (931.842 de cazuri), 163.836 ani de viață trăiți cu dizabilitate – YLD – 7,9% din totatul anilor de viață trăiți cu dizabilități la nivelul populației.

În prezent DEPRESIA poate fi prevenită şi tratată.O mai bună înţelegere a depresiei, ca boală în sine, a faptului că poate fi prevenită şi tratată, va ajuta la reducerea stigmatului asociat cu această condiţie şi va determina mai multe persoane să caute ajutor de specialitate.

Evoluţia cazurilor de depresie în judeţul Hunedoara: 

2016 2017 2018
Nr. cazuri depresie dispensarizate 2251 2346 2068

       Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate va celebra campania  Ziua Europeană Anti-Depresie , prin organizarea următoarei acţiuni:

–  în data de  30 septembrie 2019, ora 13°°, Şcoala Gimnazială „Dr.Aurel Vlad”,  Orăştie unde se va prezenta ppt si se vor distribui materiale informative  .

– 01.10.2019 ora 11ºº la Centrul Militar Deva , unde se va prezenta ppt si se vor distribui materiale informative  .

– 03.10.2019 ora 10ºº la C.A.R.P. Deva ,unde se va prezenta  ppt si se vor distribui materiale informative  .

Cu aceasta ocazie se vor celebra şi Campaniile „Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice” , „Luna Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului de Sân” „Ziua Mondiala a Inimii” „ Ziua Internationala de Lupta Impotriva Maladiei Alzheimer”, „Ziua Mondială a Contracepţiei”.

DIRECTOR EXECUTIV DEL.,        MEDIC ŞEF DEPARTAMENT  SSP,

Ec.Pera-Stefanie Adina-Ileana                  Dr. Cecilia Birău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: