SESAM 2019, în linie dreaptă

       Mai sunt trei săptămâni până la deschiderea oficială a SESAM 2019. Pe site-ul realizat și destinat acestui  mare eveniment științific  internațional, organizat de INSEMEX Petroșani, se fac ultimele comunicări vizavi de aspectele organizatorice. Invitații vor  fi cazați în mirifica zonă a Munților Parâng și vor avea posibilitatea  de a vizita municipiul Petroșani, dar și Valea Jiului.

        La împlinirea celor 70 de ani de la înfiinţarea sa, INSEMEX va marca evenimentul aşa cum se cuvine, printr-o manifestare de excepţie ce va fi organizată alături de Simpozionul Internaţional de Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM, ajuns deja la cea de-a  noua ediţie.

„Anul 2019 este un an de o importanţă deosebită pentru INCD INSEMEX şi marchează un moment aniversar, Institutul împlinind 70 de ani de activitate. Dorim să marcăm acest eveniment printr-o manifestare excepţională care va avea loc simultan cu Simpozionul Internaţional de Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM, eveniment bienal, care va ajunge în acest an la cea de-a IX-a ediţie. De asemenea, s-a elaborat un plan de cercetare pentru anul în curs, în urma căruia a fost stabilit un număr de 13 propuneri de cercetare, care au fost evaluate şi sunt eligibile la finanţare. Intenţionăm să continuăm şi să amplificăm contactele la nivel european şi internaţional şi să ducem mai departe tradiţia recunoaşterii Institutului, aducând noi medalii şi premii de la Saloane de Inventică atât naţionale, cât şi internaţionale. Vom continuă să participăm cu interes crescut la congrese, conferinţe şi alte întâlniri la nivel naţional şi internaţional”,  a declarat directorul general Arthur Găman.

Toate activitățile științifice și activitățile are se vor desfășura în cadrul SESAM 2019  se vor derula la Universitatea din Petroșani, iar deschiderea oficială la avea loc în ”Aula Magna Hall” a universității, urmată de o sesiune de prezentări a invitaților, a oaspeților, etc.

A fost stabilită și componența comitetului științific al ediției din acest an a Simpozionului Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM 2019, din care fac parte personalități de excepție din lumea academică și din cercetarea românească și internațională, fapt confirmat din simpla trecere în revistă a membrilor Comitetului Științific: George Artur Găman (director general al INCD INSEMEX Petroșani), Dantes Nicolae Bratu (inspector general al Inspecției Muncii București), Sorin Mihai Radu (rectorul Universității din Petroșani), Stanislaw Prusek (director general al Institutului Central Minier GIG Katowice din Polonia), Jan Bondaruk (director adjunct pentru ingineria mediului al Institutului Central Minier GIG Katowice din Polonia), Artur Kozlowski (director general al Institutului pentru Tehnologii Inovative EMAG Katowice din Polonia), Tașkin Kilic (profesor asociat la Universitatea din Ordu-Turcia), Lucian Ionel Cioca (Președinte Comitetul pentru Sănătate și Securitate în Muncă de la Academia Română de Științe), Marco Ragazzi (profesor la Universitatea din Trento-Italia), Elena Cristina Rada (profesor la Universitatea Insubria din Italia), Vincenzo Torretta (profesor la Universitatea Insubria din Italia), Omar Lanchava (senior cercetător la Institutul de Mine G. Tsulukidze din Tbilisi-Georgia), Nicolae Iliaș (Președintele Comitetului pentru Mine, Petrol și Geologie al Academiei Oamenilor de Știință din România), Doru Costin Darabonț (director general INCDPM ”Alexandru Darabonț” București), Marius Cioca (profesor la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu), Nicolae Voinoiu (director Inspecția Muncii București), Constantin Bujor (inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă București), Adrian Florin Bozdog (inspector șef  la Inspectoratul teritorial de Muncă Hunedoara), Emilian Ghicioi (director științific al INSEMEX Petroșani), Gheorghe Daniel Pupăzan (director tehnic al INSEMEX Petroșani), Roland Iosif Moraru (prorector pentru Cercetare Științifică al Universității din Petroșani), Andreea Ionică (decan la Facultatea de Mine a Universității din Petroșani), Iosif Dumitrescu (decan la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică a Universității din Petroșani), Constantin Sorin Burian (șef de departament la INSEMEX Petroșani), Doru Cioclea (șef de departament la INSEMEX Petroșani) și Robert Laszlo (șef de departament la INSEMEX Petroșani). Lucrările  au fost ransmise în conformitate cu tematica simpozionului, acceptate şi vor prezentate în cadrul manifestării. Acestea  vor fi publicate cu acces deschis într-un volum al MATEC Web of Conferences, publicaţie indexată în baze de date internaţionale importante pentru comunitatea academică: Scopus, CPCI (ISI Web of Science – Clarivate Analytics), CAS, Compendex, DOAJ, EBSCO, Google Scholar, Inspec, ProQuest.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: