Țebea a fost centrul patriotismului național

         Ţebea a fost duminică, 8 septembrie, centrul românismului, al patriotismului naţional. S-au împlinut 145 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui patriot Avram Iancu, supranumit şi „Crăişorul Munţilor”.

În Phanteonul de la Ţebea s-au adunat mii de români, veniţi din toate colţurile ţării pentru a fi părtaşi la serbările naţionale, dedicate celui care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania. A fost unul dintre organizatorii adunărilor de la Blaj din aprilie şi septembrie 1948 şi conducător al cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni.

În Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către înalţi prelaţi în fruntea cărora s-au aflat Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu, Episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei şi Emilian Crişanul, Episopul vicar al Arhiepiscopei Aradului.

“Ne-am adunat aici, la Ţebea să îi aducem omagiul nostru la 145  de ani  de la trecerea în Eternitate, Tribunului Tribunului, lui Avram Iancu, patriotul românilor, care n-a făcut compromisuri şi a pus mâna pe lancea lui Horea şi s-a bătut vitejeşte prentru românii lui iubiţi”, a spus celor prezenţi, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu, în evocarea personalităţii eroului naţional.

Manifestările care a avut loc la Ţebea au debutat cu un ceremonial militar, onorul fiind dat de premierul Viorica Dăncilă. Au mai fost prezenţi ministri: Mihai Fifor, Răzvan Cuc, deputaţi şi senatori din toată ţara, prefectul judeţului Hunedoara, preşedintele Consiliului Judeţean şi alte oficialităţi judeţene, parlamentari hunedoreni, directori de instituţii, cadre militare, veterani de război, consilieri judeţeni, primari hunedoreni şi din alte judeţe ale ţării, reprezentanţi ai unor ong-uri, etc.  La manifestările naționale de la Țebea au fost prezente și personalităţi din Valea Jiului, iar portul tradiţional din Valea Jiului a fost purtat cu mare cinste şi de o delegaţie de doamne social-democrate și nu numai.

După Te-Deum-ul religios, manifestările de la Ţebea au continuat cu depunerile de coroane la mormântul lui Avram Iancu. Ceremonialul depunerii de coroane a fost încheiat de un grup de moţi din judeţul Alba, în fruntea cărora s-a aflat deputatul Cornel Olar. Au fost aplaudaţi de toţi cei prezenţi. Ei au venit să se închine şi să aducă un omagiu Crăişorului Munţilor îmbrăcaţi în portul naţional tradiţional al zonei. Au depus coroana pe fondul muzical al melodiei „Din Ţara moţilor noi am venit”, care a fost adoptată de mulţi dintre marii interpreţi de folclor-patriotic.

Iar finalul ceremonialului de la monumentul de la Ţebea l-a constituit defilarea Gărzii de Onoare, în faţa tuturor oficialităţilor, personalităţilor politice venite la serbările naţionale.

Sărbătorile naţionale de la Ţebea au continuat cu spectacolul folcloric la care şi-au dat concursul nume mari a folclorului românesc, cântecele patriotice fiind la loc de cinste.

La corturile partidelor politice românii au stat alături de lideri, au interacţionat cu ei la un ”pahar de vorbă” şi de bere şi au discutat pe teme largi, începând de la strategii politice, la soluţiile necesare pentru redresarea ţării, creşterea nivelului de trai al românilor, siguranţa naţională, despre campania electorală care a început deja, etc.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: