Ca în fiecare an, clopoţelul a sunat din nou adunarea în curtea şcolilor, pentru începutul unui nou an şcolar. În prima zi de şcoală se văd pe feţele elevilor, părinţilor şi bunicilor, emoţiile revederii cu profesorii şi colegii, dar şi regretul că vacanţa de vară s-a terminat mult prea repede. Este un nou început, o nouă determinare de a păşi, din nou, pe meleagurile cunoştinţei, mai cu spor poate, decât în anul şcolar trecut. Cadrele didactice i-au întâmpinat cu emoţii şi cu speranţa unui an în care, rezultatele şcolare să fie deosebite.
Primarul Lucian Resmeriță a ţinut să fie prezent la toate unităţile de învăţământ din localitatea pe care o păstoreşte, pentru că, profesor fiind, şi-a dorit să participe alături de colegii săi, la momentul poate, cel mai important din viaţa unui dascăl, când îşi primeşte în sala de clasă, din nou colectivul de elevi.La Şcoala Gimnazială nr 3, elevii, părinţii şi bunicii au fost primiţi cu braţele deschise de conducerea şcolii, de colectivul de cadre didactice. Preotul Gheorghe Ile i-a binecuvântat pe toţi participanţii la deschidere, iar reprezentanţii Clubului de Presă și ai Poliţiei Române şi-au anunţat disponibilitatea de a colabora din nou cu toate unităţile de învăţământ, pentru a preveni evenimentele negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, urmând a se organiza cu diferiţi parteneri, activităţi preventiv-educative.Pentru buna desfăşurare a actului educativ, în timpul vacanţei de vară s-au efectuat lucrări de reabilitare, modernizări, igienizări, în aşa fel încât toate unităţile lupenene beneficiază din acest an şcolar de autorizaţii de funcţionare.În cuvântul său, adresat participanţilor la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, primarul municipiului Lupeni a ţinut să spună: „Mă simt printre dumneavoastră, ca acasă. Și eu am doi copii, dar mai mici. Vreau să faceţi în aşa fel, încât, să aveţi încredere în doamnele şi domnii profesori, care sunt astăzi aici. Sunt oameni deosebiţi, care pun sufletul, pentru ca elevii şcolii, care sunt aici, să primească o bună educaţie. Doresc să le mulţumesc tuturor pentru munca deosebită pe care o depun. Eu consider că atunci când un copil este mulțumit și vine cu drag la scoală și părinții și bunicii sunt fericiți alături de ei. Un părinte face cea mai bună alegere atunci când investește, într-un copil. Dacă reușium să ne educăm copiii așa cum suntem convinși că vrem, atunci, să știți că fiecare părinte care astăzi este tânăr, va avea o viață liniștită, știind că, copiii pe care i-a născut și i-a crescut sunt bine educați, și știu să se comporte în societate. Avm nevoie de copii educați, fiindcă este cel mai important lucru în societatea noastră. Școala este reprezentată ca și un triungi în care, vârfurile sunt reprezentate de familie, de comunitate și profesori. În momentul în care acestea colaborează foarte bine, unele cu celelalte, nu cred că vom avea probleme din punct de vedere educațional. Avem profesori deosebit de implicați care vin cu diferite probleme la primărie și facem în așa fel încât să rezolvăm tot ceea ce se poate. Îmi doresc din punct de vedere al comunității ca proiectele pe care le avem împreună și cu alți parteneri să le implementăm. Doresc să vă implicaţi, ca părinţi şi bunici, mai activ în viaţa copiilor, pentru că vă spun, noi, Lupeniul, putem să evoluăm, să avem un anumit nivel prin ei, ori faptul că aceşti elevi vor primi o educaţie bună şi vor duce Lupeniul, mai departe. Eu vă doresc un an școlar cu rezultate deosebite și să țineți ștacheta sus, deoarece Lupeniul are unități școlare printre primele zece ale județului, cadrelor didactice, părinților și elevilor multă sănătate, putere de muncă și rezultate de excepție. Să nu uităm, că cea mai mare investiție este educația copiilor noștri. La rândul său, directorul şcolii nr.3, Victor Malageanu a transmis următorul mesaj „Şcoala trebuie să fie, dragi elevi, principala voastră preocupare. Dacă învăţaţi, daţi sens eforturilor părinţilor voştri şi eforturilor noastre, îi faceţi fericiţi, deveniţi voi înşivă, oameni. Învăţământul românesc are nevoie de toţi: profesori, părinţi, administraţie locală, poliţie, biserică, spital, agenţi economici, etc. Toţi trebuie să punem umărul şi sufletul pentru ca instituţia noastră să fie aşa cum ne-am dorit. Orice zi din viaţa voastră este importantă, dar cea mai importantă este ziua de azi. Nu o pierdeţi! Acesta să fie motto-ul vostru în fiecare zi din acest an şcolar.(…) Tuturor elevilor le doresc în numele şcolii, în noul an şcolar, mult succes, sănătate şi spor la învăţătură, cu rezultate cât mai bune, de care să ne bucurăm cu toţii”.„Educaţia nu înseamnă doar acumularea de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, ci şi formarea de caractere. Vă pregătiţi nu doar pentru examene, ci vă pregătiţi mai ales pentru viaţă, pentru a face faţă provocărilor pe care societatea de azi le pune în faţa noastră. Aveţi alături dascăli devotaţi, care au înţeles sensul nobil al meseriei educative”, a ţinut să transmită în mesajul său şi inspectorul general adjunct prof. Marta Mate, prezent la festivitatea de deschidere a anului școlar la Liceul Teoretic Mircea Eliade din Lupeni.
Alături de reprezentantul Inspectoratului Școlar, la festivitățile de la Lupeni au participat și senatorul Cristian Resmeriță și prefectul județului Tiberiu Kiszely.Oficialitățile locale au făcut un tur de forță pe la toate unitățile de învățămînt de pe raza municipiului Lupeni, școli și grădinițe.O parte din resursele financiare ale bugetului local vor fi şi în continuare direcţionate, cu prioritate către învăţământ, în investiţii majore, pentru că, a investi în învăţământ înseamnă a investi în noua generaţie, în viitorul acestei ţări”, a concluzionat primarul lupenean. (E.D.)
Lasă un răspuns