Laurenţiu Nistor, reconfirmat președinte al Organizației PSD Hunedoara

           Sâmbăta, 7 septembrie, în jur de 400 de social democrați din județ l-au reconfirmat în fruntea filialei județene pe Laurențiu Nistor. De asemenea, senatorul Cristian Resmeriță și-a păstrat poziția a doua în PSD Hunedoara, fiind reales președinte executiv, în timp ce Cosmin Filip a devenit secretar executiv, iar Ioan Ștaier – trezorier al organizației.

Deputatul Laurenţiu Nistor a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Hunedoara, la lucrările conferinţei judeţene de alegeri fiind prezentă conducerea centrală a partidului, împreună cu preşedintele formaţiunii, Viorica Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi secretarul general Mihai Fifor.

           „A fost o conferinţă care a durat mai mult timp, o conferinţă în care am văzut care sunt problemele, obstacolele, dar şi realizările, atât din punct de vedere al administraţiei locale, al UAT-urilor, cât şi din punct de vedere politic”, a declarat, la finalul lucrărilor, Viorica Dăncilă.

Ea a menţionat că PSD Hunedoara este una dintre organizaţiile perfomante din cadrul partidului, apreciind, totodată, că programul stabilit pentru pentru perioada următoare de către social-democraţii hunedoreni este unul „foarte ambiţios”.

La rândul său, preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a menţionat că şi-a propus obţinerea unor rezultate bune în continuare, menţionând că în viitoarea campanie electorală social-democraţii din judeţ nu îi vor „bârfi” pe alţii.

           „Angajamentul nostru este să continuăm mai departe lupta noastră politică, să obţinem rezultate bune şi, aşa cum ştim noi să facem campanie electorală, nu o să ne apucăm niciodată să bârfim pe alţii. Noi ne vedem de problemele noastre, de programul de guvernare – pe care Guvernul îl va duce la îndeplinire, de ceea ce am promis noi pentru judeţul Hunedoara, şi sunt convins că la sfârşit de mandat ţara, hunedorenii, pot aprecia dacă am făcut bine sau rău”, a spus Laurențiu Nistor.

Deputatul Laurenţiu Nistor conduce organizaţia judeţeană PSD Hunedoara din septembrie 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: