Ziua Minerului, comemorată la Lupeni

Ca în fiecare an, administraţia publică locală din municipiul Lupeni nu şi-a uitat înaintaşii şi pe cei care au făurit istoria mineritului în  România. Evenimentele din 6 august a.c.  au debutat la Cimitirul Central, acolo unde reprezentanţii administraţiei locale în frunte cu viceprimarul Iacob Mesaroş au depus coroane de flori la monumentul închinat ortacilor care au pierit în confruntarea sângeroasă din august 1929.

Pentru a comemora cei  90  de ani de la masacrul minerilor din 1929  şi de la luptele pentru dreptate socială din 1977, în incinta E.M. Lupeni, la Uzina Electrică a avut loc ceremonialul de depunere de coroane de flori din partea instituţiilor economice, a partidelor politice, a organizaţiilor sindicale, etc.

   Manifestarea a început când sunetul sirenei a răzbit în eter, sugrumată sub povara anilor şi a greutăţilor care au trecut de-a lungul anilor peste trupurile şi peste tot ceea ce a făcut parte acum,  din mineritul Văii Jiului. A fost poate, ca un ultim strigăt de salvare… pentru că, vin vremuri şi mai grele peste exploatarea minieră lupeneană.

Dacă nu se vor lua decizii la nivel înalt pentru salvarea mineritului, mina Lupeni va deveni istorie. Este deja morman de fiare vechi, pentru că,  se fac lucrări de ecologizare la fosta Preparaţie.

  Şi este păcat de cei peste 175 de ani de istorie a mineritului în această zonă, care au contribuit la făurirea ţării moderne să dispară, pentru că, aici peste 200.000 de locuitori şi-au împlinit destinele, rupându-şi rădăcinile din mai multe locuri ale ţării. Pentru că Valea Jiului este un amalgam de naţii, tradiţii şi obiceuri diferite, dar, care se încadrează cu succes în peisajul cotidian al localităţilor care s-au dezvoltat, pe ramura mineritului.

Pe fondul sonor al „Imnului Minerului” au depuse coroane de flori din partea  Primăriei  şi Consiliul Local al Municipiului Lupeni, conducerea E.M. Lupeni, a CA al CEH,  a Ministerului Energiei, al sindicatelor din Valea Jiului, a E.M. Livezeni, a Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara, din partea Consiliului Judeţean,  centrala de la Paroşeni, Primăria municipiului Vulcan, a APA SERV Valea Jiului,  etc.

   Gheorghe Falcă, acum europarlamentar şi fost primar al municipiului Arad a fost şi el prezent la evenimentul de la Lupeni, pentru mulţi fiind o supriză şi o apariţie inedită.

Au urmat apoi depunerile de coroane din  partea partidelor politice: PSD Lupeni, PNL Hunedoara,  şi în premieră, o delegaţie de la PRO ROMÂNIA.

    Ceremonialul de depunere de coroane de flori a continuat la  statuia Minerului din centrul civic al municipiului Lupeni, parcă mai animat din cauza cetăţenilor ce au dorit să fie prezenţi la acest eveniment solemn. Şi aici s-au depus multe coroane, ca şi anii care au trecut peste declinul mineritului din Valea Jiului. La unii ortaci parcă am văzut  şi lacrimi în ochi.

Alţii, au văzut că, an de an, Ziua Minerului nu mai era ce era odată, când ortacii petreceau împreună.

   „Pentru istoria municipiului Lupeni, pentru istoria Văii Jiului, dar şi pentru industria ţării noastre este o zi importantă, pentru că, cele mai mari evenimente din industria minieră s-au petrecut aici, în urbea noastră, la Lupeni. Ceea ce este trist este faptul că, acum, se pune problema existenţei însuşi a mineritului. Astăzi trebuie să îi comemorăm pe cei care au luptat pentru ca exploatările miniere să funcţioneze, trebuie să îi comemorăm pe cei care s-au jertfit pentru drepturile lor în 1929 şi au declanşat greva din 1977. Eu cred că trecem şi peste aceste momente şi trebuie să facem în aşa fel încât, cei care conduc destinele mineritului, cei care reprezintă oamenii şi aici mă refer la adevăratele sindicate, să facă în aşa fel încât, oamenii care lucrează în industria minieră să aibă o şansă de a mai exista un 6 august şi în viitor”, a concluzionat la finalul manifestărilor viceprimarul municipiului Lupeni,  Iacob Mesaroş .

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: