Petroşaniul a adus un omagiu ortacilor mineri

Administraţia locală a municipiului Petroşani a organizat şi anul acesta impecabil manifestările dedicate Zilei Minerului.  Pentru acest an, pe soclul statuii din Parcul Carol Schreter au mai apărut două plăci de marmură: Imnul Minerilor şi eroii care au pierit la cele două exploatări miniere: Livezeni şi Dâlja.

La eveniment au participat cei mai importanţi oameni politici ai judeţului Hunedoara dar şi invitaţi: senatorul Cristian Resmeriţă, deputaţii Laurenţiu Nistor şi Lucian Heiuş, europarlamentatul Gheorghe Falcă, prefectul judeţului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, administratorul public al judeţului Hunedoara Costel Avram, rectorul Universităţii din Petroşani Sorin Mihai Radu, Cristian Ionică – directorul general  al APA SERV  VALEA JIULUI, consilieri locali şi judeţeni,  precum şi cetăţeni ai municipiului Petroşani.

Ca în fiecare an, am adus şi de această dată, cu ocazia Zilei Minerului, omagiul meu pentru toţi minerii care de-a lungul a peste 150 de ani, au plătit preţul suprem pentru a pune o bucată de pâine pe masă. Pentru toţi aceştia, dar şi pentru cei ce continuă să ducă lumina acestei activităţi mai departe, le aduc mulţumirea şi recunoştinţa mea personală. Le urez tuturor minerilor să se bucure de fiecare dată când intră şi când ies din subteran sănătoşi, optimişti şi bucuroşi să se reîntoarcă acasă la familiile lor, la copiii lor”, a  ţinut să declar Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora a subliniat faptul că: „pentru toţi locuitorii Văii Jiului, pentru cei care încă lucrează sau au lucrat în subteran, Ziua Minerului este o zi cu semnificaţii aparte. Astăzi se comemorează jertfa minerilor de la Lupeni care au declanşat cele două mari mişcări greviste, cea din 1929 şi cea din 1977. Totodată, se cinsteşte memoria tuturor minerilor care şi-au pierdut viaţa în subteran de-a lungul vremii, dar sunt sărbătoriţi şi minerii care au trudit sau încă trudesc în minele care mai funcţionează aici. Astăzi, în acest cadru festiv, îi sărbătorim şi pe ortacii care duc mai departe tradiţia mineritului în această zonă bogată şi frumoasă. Omagiu minerilor eroi şi minerilor care nu mai sunt printre noi! Noroc bun şi La mulţi Ani minerilor care încă trudesc în adâncul pământului pentru a scoate cărbunele la lumină!”.

A urmat apoi ceremonialul de depunere de coroane de flori.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: