Investiții noi în zonele Nivelt și Cina la Lupeni

          Concomintent cu marile investiții în infrastructura locală, cu lucrările care se derulează în zona spitalului lupenean, unde se amenajează cel mai mare sens giratoriu din Valea  Jiului, alte lucrări de amploare au demarat  și acestea vizează reabilitarea trotuarelor și a zonelor verzi de pe bulevardul principal al localității și, în special, cea a zonelor Cina și Nivelt. Cinematrogaful va intra în reabilitare.

 ”Ne-am gândit ca, în completarea investițiilor pe care le va face aici Compania Națională de Investiții să venim și noi cu ceva în plus, prin modernizarea zonei din fața Cinematografului. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu, care cuprinde reconfigurarea stradală, atât în zona Cinematografului, cât și în zona Nivelt. La Cinematograf vom reface scările care asigură accesul spre intrarea în clădirea acestuia, care vor fi mai largi și mult mai elegante, cu jardiniere de flori și mobilier stradal. În plus, în zona magazinelor va fi amenajat trotuarul care va îmbrăca forma unei piațete publice, tocmai pentru că știm că în această zonă se întâlnesc foarte mulți cetățeni și dorim să le oferim un cadru adecvat preocupărilor lor care, de cele mai multe ori, au ca subiect tocmai dezbaterea problemelor comunității noastre locale. Concomitent cu lucrările de la Cina,  am demarat și lucrările de amenajare a unei zone pietonale moderne și a unui parc în zona Nivelt, cu trotuare noi, parc sub forma unui amfiteatru, zonă verde, copaci ornamentali și mobilier stradal nou. Se va amenaja aici, în zona Crucii Roșii și în acest fel, vom schimba în totalitate  imaginea zonei. Cele două zone vor deveni, cu siguranță, alături de parcurile noastre, locuri de promenadă, de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut”,  a ținut să ne declare primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Pentru aceste noi investiții s-au alocat din bugetul local 400.000 de lei.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: