ADR VEST oferă bani pentru descoperirea spiritului antreprenorial – 10, 77 milioane de euro

Regiunea Vest dispune de o alocare financiară de 10,77 milioane euro în cadrul apelului 2 de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A-Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microintreprinderi. 

”Cererile de finanțare pot fi depuse începând cu data de 8 iulie 2019. Informații suplimentare pot fi obținute de pe site-ul ADR Vest sau de la sediul Primăriei municipiului Lupeni, Biroul Dezvoltare locală, Proiecte”, a ținut să transmită primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

          Și tot Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, instituția responsabilă la nivelul Regiunii Vest cu pregătirea și gestionarea fondurilor europene dedicate dezvoltării regionale, continuă inițiativele regionale în domeniul descoperirii antreprenoriale.

În acest sens, în perioada 18-20 iunie 2019, se organizează o dezbatere în cadrul unui eveniment adresat ecosistemului regional de inovare: companii inovative, universităţi, autorităţi publice locale și reprezentanți ai societății civile, entități relevante pentru sectoarele de specializare inteligentă identificate la nivelul Regiunii Vest: agricultură și industria alimentară; digitalizare și Industrie 4.0; eficiență energetică și clădiri sustenabile; industrii culturale și creative; industria prelucrătoare; sănătate și calitatea vieții.

Scopul întâlnirii  este informarea si animarea ecosistemului de inovare. Astfel, plecând de la nevoile, provocările şi problemele pe care le-am identificat în fiecare domeniu de specializare inteligentă, ne propunem să transformăm ideile în parteneriate și proiecte viabile, la nivelul Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă, cu finanțare în cadrul Programului Operațional Regional.

Având în vedere alocarea financiară semnificativ mărită pentru proiectele cu accent pe inovare, digitalizare, transformare economică și sprijin pentru întreprinderi, ADR Vest consideră că pregătirea acestor demersuri necesită timp, dar este esențială pentru un proiect de succes, cu impact relevant la nivelul economiei Regiunii Vest.

Arthur Gărdescu

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: