Regal teatral pe scena Palatului Cultural din Lupeni

          Administrația publică locală a  municipiului Lupeni și-a propus încă de la darea în folosință a Palatului  Cultural să vină în fața iubitorilor de cultură,  de artă și muzică cu o multitudine de spectacole, piese de teatru sau concerte.

Putem spune că până în prezent, aceștia și-au depășit așteptările, deoarece de-a lungul timpului aici au evoluat nume mari ale scenei și muzicii românești: Compact, Fuego, Irina Loghin, Mirabela Dauer și Raoul,” Lumină Lină”, Pas Cu Pas, Clubul de Presă Valea Jiului, Festivalul ”Tatiana Stepa”, diferite fundații care au organizat tradiționalele serbări pascale și de Crăciun, dezbateri despre viitorul Văii Jiului, etc.

Tot pe scena  Palatului Cultural au fost premiați seniorii comunității lupenene care au împlinit  50 de ani de căsatorie, Lupeniul devenind cu adevărat, o  capitală culturală a județului Hunedoara.

Proiectul “Lupeni – Capitală culturală a judeţului”, început  în anul 2016 de Cristian Resmeriţă, primarul Lupeniului de la acea vreme,  este continuat cu succes de primarul Lucian Resmeriţă, sala Palatului Cultural fiind gazda unui număr mare şi diversificat de spectacole, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Palatul Cultural Minerul, o bijuterie arhitectonică, cea mai frumoasă din judeţ şi printre cele mai frumoase clădiri din ţară, cu o acustică a sălii de excepţie a  găzduit de la inaugurare  adevărate regaluri muzicale, rând pe rând, aici au avut loc spectacole de operă, muzică populară, muzică uşoară, folk, spectacole muzicale pentru copii, spectacole caritabile, piese de teatru pentru copii.

Aseară, lupenenii și nu numai,  au beneficiat de un adevarat regal teatral susțiut de îndrăgiții actori: Tania Popa, Armand Călinescu, Ovidiu Cuncea, Ileana Olteanu, Eugenia Șerban, Dorin Andone, Gavril Pătru. Aceștia au evoluat în comedia spumoasă ”Amanta” o adaptare după celebrul scenariu ”Încurcă lume” de  A.D. Herz.
”Acțiunea se desfășoară la începutul secolului XX. În zori, avocatul Emil Strâmbuleanu se întoarce acasă cu o trăsură, însă Didina nu doarme, e furioasă.
Câți dintre dumneavoastră nu ați pregătit o minciuna când ați lipsit o noapte din patul conjugal, pentru a o folosi în fața nevestei răvășite? Dar ce faci atunci când minciuna, o invenție de moment folosită de avocat, se transformă în realitate și te trezești cu amanta în propria casă! Hai să vedem pe unde scoți cămașa… când în familie,  cumnatul este magistrat” se arată în prezentarea piesei.

Și cu toții au savurat comedia, textul fiind adaptat uneori la realitățile crunte ale societății românești, iar la finalul piesei, actorii au fost aplaudați îndelung, la scenă deschisă, pentru prestația oferită. Iar spectacolul de la Lupeni a fost cea de 154 reprezentație, pe care o oferă publicului societatea culturală.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: