ZIUA NAȚIONALĂ IMPACT, #eusuntdeIMPACT, 1 iunie 2019 sărbătorită la Lupeni

Tineri din toată România, elevi de școală gimnazială și liceu, vor sărbători ziua copilului altfel, în cadrul Zilei Naționale #eusuntdeIMPACT, inițiată de Fundația Noi Orizonturi la nivel național. De 1 iunie, sărbătorim faptul că tinerii şi copiii au un rol activ în îmbunătăţirea societăţii, au un cuvânt de spus şi pot fi implicaţi în decizii ce ţin de bunăstarea întregii planete. Astfel, în 19 județe tinerii din cluburile IMPACT (https://www.noi-orizonturi.ro/tineri/cluburile-impact/) implementeză la unison acțiuni civice pentru membrii comunității lor.

În data de 1 iunie 2019, vă așteptăm cu mic cu mare în Parcul Copiilor de la CAP, începând cu orele 11.00, să vă înscrieți în cursa „Descoperă comoara ascunsă”, găsiți indiciile noastre, participați activ și puteți câștiga o „comoară”. Se pot înscrie grupuri de cel puțin trei persoane. Căutați standul nostru și vă vom demonstra cum se păstrează unele tradiții locale. „Deși suntem copii, dorim să oferim un exemplu celor din jur: și copiii pot dărui.” – o spun în cor voluntarii clubului. Acest eveniment este susținut de Primăria și Consiliul local al Municipiului Lupeni.

            ”Susținem inițiativele tinerilor, iar activitatea acestora din cadrul Fundației Noi Orizonturi reprezintă un model pentru întreaga țară. Vrem să dezvoltăm tinerii, vrem să dezvoltăm capacităţile lor de a comunica cu comunitatea, de a  reuşi să identificăm oamenii care vor să se implice mai mult în comunitate. De aceea, administrația locală de la Lupeni dorește să fie un partener al programelor destinate copiilor și tinerilor, așa cum este cel pe care-l pregătim pentru Ziua de 1 Iunie”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

            Această zi nu este doar despre ziua copilului, ci mai degrabă este despre implicarea fiecărui copil în comunitate şi în cele mai importante provocări ale planetei. Prin campania națională #eusuntdeIMPACT, copilul este cel care dă, nu este cel care primeşte. Dăm glas tinerilor spre a spune povestea mai departe și a arăta că acţiunile lor schimbă pas cu pas ţara într-un loc mai bun.

            Clubul GreenImpact TITANII Lupeni, format din 8 membri de gimnaziu și liceu și coordonat de liderii IMPACT prof. Bozea Violeta și prof. consilier școlar Mircea Adrian, organizează Ziua Națională IMPACT, o zi plină de emoții și sentimente de dăruire, cu activități pentru mici și mari, în care vă provocăm să descoperiți lucruri de valoare din comunitatea noastră, să vă distrați alături de noi și să vă bucurați de ceea ce vă pot oferi niște copii.

             „Este prima dată când vocea voluntarilor IMPACT se unește la nivel național printr-o acțiune la unison. FII VOLUNTAR! Asta vrem să le spunem oamenilor. Nimic nu este mai frumos decât a fi alături de alții, atunci când aceștia par să rătăcească.” – lider prof. consilier școlar Mircea Adrian.

„Am văzut schimbări atât de frumoase în copiii care vin la club: sunt mai îndrăzneți, au început să ia atitudine când văd nedreptate, sunt mai deschiși și mai preocupați de propria lor comunitate, vor să facă ceva pentru comunitatea lor” – lider prof. Bozea Violeta

Este nevoie de tot mai mulți tineri care să se implice la nivelul comunității și să dezvolte inițiative cetățenești. Comunitatea locală se dezvoltă dacă ne implicăm cu toții. Oricare dintre noi poate fi voluntar. Iar dacă simțiți să vă alăturați eforturilor acestor tineri, sunteți bine veniți. Contactați-i și fiți solidari luptei lor de promovare a valorilor locale, a patrimoniului cultural și natural al zonei noastre.

Clubul GreenImpact TITANII Lupeni, găzduit de Liceul Teoretic „Mircea Eliade” – Școala Gimnazială Nr. 2 Lupeni, a derulat până în prezent două proiecte mari: „Retezat… la apusul minei Bărbăteni” (iulie 2018) prin care voluntarii au pus în valoare frumusețea peisajului și valorile locale – mineritul, pe locul fostei mine Bărbăteni; și „Vii turist, pleci momârlan” (februarie 2019) – o șezătoare tradițională momârlănească în Straja destinată turiștilor, cu dans, cântec, ateliere de cusut și gravat în lemn, gustări tradiționale. Voluntarii clubului promovează necontenit tradițiile locale, implicându-se în organizarea „Alergatului prescurii” (aprilie 2019), o tradiție momârlănească de zeci de ani în rândul momârlanilor, a treia zi de Paște.

Acest club face parte din rețeaua națională de Cluburi IMPACT a Fundației Noi Orizonturi. La nivel național și internațional peste 150 de cluburi IMPACT fac parte din rețeaua națională, în timp ce peste 500 de cluburi sunt deschise în 24 de țări din Europa, America, Asia sau Africa.

Tinerii și profesorii din cadrul cluburilor se întâlnesc săptămânal pentru a dezvolta proiecte în folosul comunității. Printre abilitățile dezvoltate se numără antreprenoriatul, gândirea critică, valori proprii, iar învățarea este interactivă și conectată la realitate.

            Despre Fundația Noi Orizonturi

De 18 ani Fundația Noi Orizonturi oferă educatorilor instrumente prin care pot împuternici tinerii să conducă şi să producă schimbări pozitive în comunităţile lor. Fundația lucrează cu cadre didactice, directori de școli şi voluntari să transforme educaţia din România, să susțină organizaţii din alte 24 de ţări și să ofere programe de dezvoltare a competenţelor și a caracterului. Fundația Noi Orizonturi aduce o perspectivă nouă școlilor – ca spațiu al colaborării între diferiți membri ai comunității pentru a răspunde mai bine nevoilor copiilor. Pentru mai multe detalii: https://www.noi-orizonturi.ro/

Ziua Naţională IMPACT face parte din proiectul „Vocea mea contează! Tinerii- liderii schimbării în Agenda 2030” implementat de Fundaţia Noi Orizonturi şi finanţat prin proiectul “Towards open, fair and sustainable Europe in the world – EU Presidency Project 2019-2021, co-finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația Fingo din Finlanda, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND (România), platforma CROSOL (Croația) și Confederația Europeană de ONG-uri pentru dezvoltare – CONCORD. (R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: