La Lupeni, umbreluţele de vreme bună pot fi admirate în Parcul de la CAP

            Deoarece administrația locală s-a gândit să amenajeze zona centrală într-un mod inedit, sute de umbreluţe colorate aduc, acum, un plus de culoare parcului. Ideea a fost bine primită de lupeneni şi salută inițiativa tânărului primar, Lucian Resmeriţă, care este deschis pentru tot ceea ce este nou, modern şi aduce o schimbare în imaginea localității.

          „Așa cum am promis încă de la preluarea mandatului, sunt deschis la orice colaborare, la ideile pe care concetățenii mei le propun. Ne-am propus să modernizam parcurile din localitatea noastră, să creăm altele noi, pentru a oferi oportunitatea multora dintre concetățenii noștri să petreacă timpul liber într-un mod plăcut, cu un ambient care să placă privitorului. Umbreluţele au fost la cinematograf până acum, unde aveam şi un anumit zid, ce limita curenţii. Pentru că ne dorim să începem lucrările la  cinematograf, anul  acesta le-am mutăm în  frumosul parc de la CAP pe care l-am modernizat. Avem o cupolă ce pe timp de iarnă era luminată cu beculeţe, iar acum am pus umbreluţele. Toate investițiile pe care le realizăm pleacă de la o idee şi cu fonduri minime încercăm să le realizăm. Prin tot ceea ce facem nu ne dorim decât să transformăm municipiul Lupeni într- unul european, investiţiile realizate și cele care urmează a fi realizate, fie ele pe fonduri europene, fie pe fonduri guvernamentale, nu fac decât să crească nivelul de civilizație și confort a localității noastre. Aştept şi alte propuneri şi idei pentru modernizarea municipiului nostru, deoarece numai printr-o colaborare fructuoasă cetăţean- administrație locală, societate civilă, putem dezvolta şi moderniza Lupeniul”, a ținut să declare primarul Lucian Resmeriţă.(E.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: