La Sibiu, cea de-a șaptea întâlnire a grupului de experți pentru controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase

           În perioada 14-16.05.2019, la Sibiu s-a desfășurat cea de-a șaptea întâlnire a grupului de experți pentru controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase (SEG), organizată împreună cu seminarul pe tema aplicării directivei SEVESO la amplasamentele din domeniul depozitării subterane a gazului natural.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Activitatea a fost derulată sub auspiciile Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, în domeniul implementării Directivei Seveso III, bucurându-se de prezența a aproximativ 100 de participanți, din statele membre ale Comisiei Europene și spațiul economic pan-european (UNECE), reunind reprezentanți la nivel de experți din cadrul Uniunii Europene, din cadrul autorităților competente din domeniul siguranței industriale din statele    membre, din industrie și asociații profesionale din Europa, precum și din România.

Tematica activității a fost din domeniul depozitării și extracției gazului natural în/din depozite subterane.

Acțiunea a fost organizată pe durata a trei zile și a cuprins o întâlnire la nivel de experți din domeniul controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, care a fost condusă de Comisia Europeană, precum și un seminar cu tema „Provocări privind punerea în aplicare a directivei SEVESO III la depozitele subterane de gaze naturale” și o vizită în teren la Muzeul Gazelor Naturale din Mediaș.(R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: