Programul de închidere al minelor Lupeni şi Lonea urmează să fie înaintat Comisiei Europene

          Guvernul a aprobat Memorandumul privind Programul de convergență 2019-2022. Acesta are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2019-2021 şi prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2019-2022.

Conform noului memorandum, Ministerul Energiei continuă procesul de restructurare în vederea eficientizării activității Societății Complexul Energetic Oltenia S.A. şi a Companiei Naționale a Uraniului S.A., precum şi procesul de reorganizare a Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A.

În ceea ce priveşte situația Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., la sfârşitul lui 2018, Comisia Europeană a emis Decizia C (2018) 7308 final, prin care a stabilit ca împrumuturile acordate în favoarea CEH constituie ajutoare de stat acordate în mod ilegal de România, cu încălcarea art.108 alin.(3) din TFUE şi sunt incompatibile cu piața internă. Astfel, MFP prin ANAF are sarcina să recupereze ajutoarele incompatibile. În prezent, la nivelul Ministerului Energiei, Ministerului Finanțelor Publice, ANAF şi Consiliului Concurenței, se analizează diverse scenarii de reorganizare a activității CEH.

Astfel, MFP prin ANAF are sarcina să recupereze ajutoarele incompatibile.

În prezent, la  nivelul Ministerului Energiei, Ministerului Finanțelor Publice, ANAF şi Consiliului Concurenței, se analizează diverse scenarii de reorganizare a activității CEH. De asemenea, a fost realizat de către un expert independent (firma Glowny Institut Gornictwa – Polonia) un studiu menit să expertizeze dimensiunea riscului asociat cu închiderea bruscă a minelor Lonea şi Lupeni din cadrul CEH. Acest studiu urmează a fi înaintat CE în vederea identificării soluțiilor optime pentru închiderea în siguranță a acestor două mine, pentru care România a notificat un program de închidere.

Programul de convergență 2019-2022 susţine: ”Economia românească, ca parte a economiei europene, depinde de contextul economic internaţional şi în special, de creşterea economică din principalele ţări partenere din punct de vedere commercial”, se arată în document.Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: