Bavarezii vor să investească în Valea Jiului

           Primăria municipiului Petroşani a fost vizitată zilele trecute de un grup de investitori germani din regiunea Bavaria, unde, s-au purtat discuții cu primarul Tiberiu Iacob Rodzi despre viitoarele investiții pe care nemții vor să le facă în Valea Jiului, mai ales în turism.

După modelul oraşului Oberstdorf, Manfred Helmert, cel care a condus delegația germană, a venit cu o serie de propuneri vizavi de trasformarea zonei Valea Jiului,  într-una atractivă.

Studiul realizat de consultantul german a fost prezentat în cadrul unui Congres Mondial pe teme de turism şi a devenit model de studiu pentru mai multe comunități situate în regiuni montane, unde turismul are potențial de dezvoltare, dar necesită investiții care implică obținerea de subvenții şi a altor forme de sprijin financiar, neamțul  având  la bază experiența acstuia, dobândită în regiunea Bavariei unde investițiile în turism au început acum mai bine de o jumătate de secol, dar au ajuns astăzi să reprezinte peste 60% din activitatea locală.

”Am primit delegația unor investitori din Germania, condusă de dl. Manfred Helmert, care sunt interesați să implementeze unele proiecte de dezvoltare în zona noastră. I-am asigurat, bineînțeles, de tot sprijinul din partea administrației locale pentru ca proiectele pe care le au în plan să fie duse la bun sfârşit, astfel încât ele să poată contribui la dezvoltarea turismului în regiunea noastră şi, în general, la dezvoltarea economică a Văii Jiului”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: