Persoanele cu dizabilităţi au scăpat de umilinţe

Propunerea legislativă iniţiată de deputatul PSD Mircea Drăghici,  care înlătură abuzurile şi umilinţele la care sunt supuse persoanele cu dizabilităţi prin rechemări infinite la comisiile de evaluare,  a fost adoptată marţi 15 aprilie, de Camera Deputaţilor. Rezultatul votului: 336 pentru, o abţinere şi niciun vot împotrivă.

“Mă bucur foarte mult că am reuşit să promovez şi să transform în realitate propunerea legislativă care prevede corectarea nedreptăţilor şi a umilinţelor pe care persoanele cu handicap le îndurau,  ori de câte ori erau chemate pentru reevaluare la comisie. Conform datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerul Muncii, numai în anul 2013 au fost chemate pentru reevaluare 7.448 de persoane care aveau un termen permanent al certificatului de încadrare în grad si tip de handicap. Aceasta situaţie trebuia să înceteze, iar aplicarea legii pe care am iniţiat-o va pune capăt unui lung şir de momente dureroase pe care persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor le-au indurat de-a lungul anilor”, a declarat social-democratul Mircea Drăghici, imediat după aprobarea proiectului.

Printre semnatarii acestei propuneri legislative se regăsesc şi deputaţii hunedoreni.  Propunerea s-a bucurat de sprijinul tuturor grupurilor parlamentare: “Faptul că, în Săptămâna Mare, indiferent de culoarea politică, colegii mei parlamentari au susţinut acest proiect pentru a se face dreptate şi pentru a aduce un lucru bun în viaţa acelora dintre noi care au fost văduviţi de soartă, reprezintă un semn de binecuvântare de la Dumnezeu”, a ţinut să spună şi deputatul Cristian Resmeriţă.

Legea prevedea că persoanele pentru care comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap să se prezinte pentru reevaluare doar în situaţia în care se solicită acest lucru. Fie ca urmare a agravării condiţiei lor medico-psiho-sociale, fie în cazul,  în care sunt convocate de structurile competente în situaţia existenţei unor suspiciuni justificate în respectarea prevederilor legale referitoare la încadrarea în grad şi tip de handicap.(E.D.)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *