ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA TUBERCULOZEI – 24 martie 2019

                Raportul Global pentru Tuberculoză din 2017 al OMS arată că 54 milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticul și tratamentul tuberculozei în perioada 2000-2017. În 2017, 10 milioane de persoane aveau tuberculoză (6.726.769 milioane cazuri notificate, 90% au fost adulți, 36% au fost femei și 1 milion copii), dintre care, 1,6 milioane au decedat prin această boală, inclusiv 0,3 milioane la persoanele cu co-infecție HIV. Dintre copii, 1 milion s-au îmbolnăvit de tuberculoză și 230.000 au decedat prin această boală, inclusiv cei cu HIV. Doar 6% dintre cazuri au fost în regiunea europeană a OMS și în regiunea OMS din America, fiecare dintre acestea având 3% din cazuri.

OMS a elaborat un program de lucru pentru perioada 2019-2023, în vederea eliminării TB, care vizează două obiective: ! 40 milioane de persoane cu TB să primească îngrijire, inclusiv 3,5 milioane de copii și 1,5 milioane de persoane cu TB rezistentă la medicamente; ! Cel puțin 30 de milioane de persoane să beneficieze de servicii de prevenire a TB în perioada 2018-2022.

În România, la sfârșitul anului 2017, erau în evidență 14.000 cazuri noi, 13.004 de cazuri notificate de TB (incidență 72,0%000 locuitori), 4.600 la femei și 9.400 la bărbați. La copiii cu vârste de până la 4 ani s-au înregistrat 280 cazuri la fete și 320 la băieți. S-au înregistrat 927 decese, 741 bărbați și 186, femei.

   În 2017, conform buletinului informativ al INSP, cele mai multe decese au fost înregistrate în regiunea de Nord-Est, respectiv 181 decese, reprezentând 0,41% din total decese.

Sloganul de anul acesta al Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei este:

           ESTE TIMPUL SĂ NE PROTEJĂM DE TUBERCULOZĂ!

Răspunsul sistemului de sănătate din România pentru reducerea poverii TB se desfăşoară conform Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei 2015 – 2020, aprobată prin HG nr. 121/2015 şi este realizată prin PNPSCT în conformitate cu actele normative care reglementează derularea programelor naționale de sănătate publică finanțate din bugetul Ministerului Sănătății.

Campania urmăreşte Creşterea nivelului de informare şi conştientizare  cu privire la problema TB în rândul populației şi în rândul persoanelor cu co-infecţie HIV/TB.

Date statistice privind tuberculoza în judeţul Hunedoara:

TBC 2015 2016 2017 2018
 

Cazuri noi

 

209

 

197

 

155

 

162

 

Cazuri readmise

 

38

 

53

 

29

 

30

DSP Judeţul Hunedoara, prin Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate  va organiza în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Liceul Tehnologic Agricol „ Alexandru Borza”Geoagiu,celebrarea campaniei : ,,Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei“ în data de 25 martie 2019 ,ora 11ºº  la sediul Liceul Tehnologic Agricol „ Alexandru Borza”Geoagiu

De asemeni se vor  prezenta şi campaniile :Ziua Mondială a Sănătăţii Orale”,Ziua Mondială a Sindromului Down” , Ziua Mondială a Apei”.

             ESTE TIMPUL SĂ NE PROTEJĂM DE TUBERCULOZĂ!

     Pentru succesul acestei campanii, contăm pe sprijinul  dumneavoastră activ – veniţi cu noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: