A luat mită pentru înmatricularea autoturismelor

Ofițerii de la DGA au prins în flagrant o funcționară din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, în timp ce primea o sumă de bani cu titlu de mită. Femeia a fost reținută și este cercetată pentru luare de mită în formă continuată.

Anchetatorii din cadrul DGA au transmis că, în perioada decembrie 2018 – martie 2019, suspecta, în calitate de agent de poliţie,  în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, primea diferite sume de bani cuprinse între 150 şi 500 lei, pentru a facilita urgentarea înmatriculării  autoturismelor.

Funcționara a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în baza mandatului de aducere, unde a fost audiată, împreună cu alţi martori, iar procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (13 acte materiale). ”Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au efectuat acte procedurale care au stat la baza probării faptelor”, a transmis DGA în comunicat.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: