Metoda Accidentul și o nouă victimă

     O femeie de 55 de ani din satul Cârjiți a reclamat la Poliție că a fost înșelată cu 7.200 de lei, de un fals procuror.  În jurul orei 1:30 dimineața, victima a fost sunată de o femeie necunoscută, care a afirmat că ar fi chiar „fiica” ei şi apoi de bărbat care a afirmat că ar fi „procuror”.

Aceștia i-au spus că fiica sa ar fi provocat un accident rutier în urma căruia o persoană ar fi decedat, iar pentru „rezolvarea problemelor” este nevoie urgentă de 6.000 de euro, urmând ca la domiciliul femeii să se prezinte o persoană să ridice suma de bani de care aceasta dispunea, respectiv 7.200 de lei. „La scurt timp după încheierea convorbirii, la locuința femeii s-a prezentat un bărbat necunoscut, care a ridicat plicul cu cei 7.200 de lei și a dispărut, la adăpostul întunericului.  După ce a dat suma respectivă, femeia a discutat cu fiica sa şi a aflat că cele relatare de persoanele care au apelat-o telefonic nu erau reale, motiv pentru care s-a adresat poliţiştilor cu o plângere penală, prin care a solicitat identificarea autorilor infracțiunii de înşelăciune şi recuperarea prejudiciului”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

Arthur Gărdescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: