Lupenenii au sărbătorit trecerea dintre ani, în stradă, cu focuri de artificii și muzică bună

          Revelionul din stradă, care  a fost organizat în parcul de la CAP,  i-a scos pe lupeneni din casă. Și a beneficiat de un număr record de participanți. Concertul a început la ora 22.00, și pe scenă au urcat  cunoscuții  interpreți:  Ionică Moroșanu, Veta Biriș, Suzana Toader și Felician Necula. Artiștii au fost aplaudați la scenă deschisă iar participanții au jucat și dansat pe melodiile cunoscute, interpretate de îndrăgiții artiști.

Cu câteva minute înainte de miezul nopții, primarul Lucian Resmeriță  a urcat pe scenă, a desfăcut sticla de șampanie și le-a spus lupenilor că-și dorește ca „anul 2018 a fost anul investițiilor în municipiul Lupeni. Trebuie să privim în urmă ca să analizăm cele realizate și să ne facem planurile pentru anul în care am intrat. Localitatea noastră  își schimbă continuu drumul ascendent de dezvoltare  prin implementarea unor proiecte importante, ne gândim să accesăm altele noi, ce vă oferă, dragi lupeneni, condiții de trai mai bune. Vreau să vă mulțumesc că ați fost cetățeni adevărați, contribuabili corecți și onești care contribuie la bunăstarea și bunul mers al urbei noastre, iar susținerea dumneavoastră a fost esențială în toate realizările de care ne bucurăm. Fie ca toate visele pe care le făuriți în aceste zile magice să se împlinescă și drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire și belșug. Fie ca bucuria și liniștea aduse de sfintele sărbători să vă însoțeasca pe tot parcursul anului ce va urma. Să aveți parte de un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspirații și plin de succese. La mulți ani!”.

Un spectaculos foc de artificii a brăzdat cerul și a adus momentul trecerii între ani. Oamenii s-au îmbrațisat, s-au sărutat și și-au urat fericire și bucurii în noul an.

Elena Dragomir

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: