Dosar clasat în cazul exploziei de la E.M. Lupeni

       Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a dispus clasarea dosarului penal în care mai multe persoane din conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi a Exploatării Miniere Lupeni erau cercetate pentru nerespectarea normelor de securitate în muncă şi pentru ucidere din culpă. Procurorii invocă în decizia lor articolul 16 litera b din Codul de Procedură Penală, articol care prevede că „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

“Soluţia nu este definitivă. Ea le va fi comunicată rudelor victimelor care se pot adresa cu o plângere în cazul în care sunt nemulţumite de soluţie”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, procurorul Darius Roman.

Pe 4 octombrie, tavanul unui abataj din subteranul minei Lupeni s-a prăbuşit. Aproximativ 20 de oameni se aflau în acea zonă, majoritatea reuşind să se retragă din locul periculos în ultima clipă. Trei mineri au fost însă prinşi între bucăţile de rocă şi huilă. Unul a murit la scurt timp după incident, al doilea a decedat la spital, iar al treilea a supravieţuit, dar a rămas cu sechele pe viaţă, după ce a stat prins între bucăţile de rocă mai bine de 12 ore. Imediat după accident, mai mulţi mineri au reclamat calitatea stâlpilor de susţinere ai abatajului. În acelaşi timp s-a creionat însă şi ideea că oricât de solizi ar fi fost stâlpii aceştia nu ar fi rezistat volumului de roci şi huilă care s-a prăbuşit.

În dosarul penal întocmit după accident, au fost suspectaţi de ucidere din culpă şi nerespectarea normelor SSM directorul direcţiei miniere de la acea vreme din cadrul CEH, fostul inginer – şef de producţie de la mina Lupeni şi directorul de la acea vreme al EM Lupeni. Anchetatorii consideră că aceştia nu au avut vreo culpă de ordin penal în întreaga situaţie.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: