Şcoala Gimnazială nr. 1 Lupeni – 125 de ani de existenţă

            La ceas aniversar, sărbătorirea a 125 ani de existenţă a şcolii, a adunat laolaltă  foste cadre didactice, directori care s-au succedat de-a lungul anilor, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, ai Primăriei şi Consiliului local Lupeni.

Fiind acum structură a Liceului Teoretic “Mircea Eliade” Lupeni, oficiile de gazdă au fost făcute de către cei doi directori, Daniel Ianoşi şi Erika Şoacă.

   La eveniment a fost prezent şi senatorul Cristian Resmeriţă care a spus celor prezenţi că: „Şcoala trebuie să rămână elementul care şlefuieşte viitoarele caractere, puntea de legătură între părinţi şi comunitate. Cei 125 de ani pe care  îi serbează şcoala sunt încărcaţi de istorie, iar valoarea unei şcoli este determinată de acea reuniune  în aceiaşi aventură a cunoaşterii, a oamenilor valoroşi, cadre didactice şi elevi. Timpul adaugă şi el alte ingrediente, garantând performanţa şi caliatatea ei. Este o onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră să sărbătorim acest moment jubiliar care este al întregii comunităţii”.

    Într-o atmosferă cu înaltă încărcătură emoţională, pentru toţi cei prezenţi, s-a făcut o trecere în revistă a principalelor momente prin a trecut şcoala, cu greutăţi, cu realizările deosebite obţinute de-a lungul trecerii anilor. Amprenta foştilor dascăli a rămas întipărită asupra foştilor absolvenţi, care fac cinste, acolo unde lucrează, în ţară sau în diferite colţuri ale lumii. De altfel, unul dinre mesajele adresate la ceas anivestar, a venit  de dincolo de ocean, de la un fost elev, acum diplomat de carieră.

     În cadrul evenimentul aniversar s-a păstrat şi un moment de reculegere în memoria celor care au plecat într-o lume mai bună şi s-a mulţumit, încă odată tuturor celor care au participat activ  de-a lungul timpului la îndeplinirea misiunii şcolii şi s-a reliefat spiritul de echipă.

Acum, şcoala trebuie să cultive valori precum: profesionalismul, respectul, solidaritatea, umanitatea, în rândul actualelor generaţii, iar acest lucru se poate face doar printr-o bună colaboare între autorităţile locale, şcoală, comunitate. (E.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: