Întâlnire de lucru la Obârşia Lotrului

             La graniţa dintre judeţele Vîlcea şi Hunedoara a avut loc zilele trecute întâlnirea de lucru a prefecţilor din judeţele Alba, Hunedoara şi Vâlcea cu reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, DRDP Cluj şi DRDP Craiova, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratelor Judeţene de Poliţie.

Întâlnirea a fost iniţiată de prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu KISZELY şi a avut loc la Obârşia Lotrului, jud. Vâlcea, la intersecţia celor două drumuri naţionale 7A şi 67C.

  La şedinţă au participat domnul Dănuţ Emil HĂLĂLAI, prefectul judeţului Alba şi domnul Florian MARIN, prefectul judeţului Vâlcea, precum şi domnul Vasile JURCA, primarul oraşului Petrila.

Agenda de lucru a cuprins analiza problemelor legate de pregătirea pentru sezonul de iarnă 2018-2019 a DN 7A şi DN 67C, în scopul evaluării măsurilor ce trebuie luate pentru buna desfăşurare a circulaţiei pe drumurile mai sus menţionate în sezonul rece şi în perioada sărbătorilor de iarnă, precum şi măsurile de cooperare între judeţele Alba, Hunedoara şi Vâlcea în ceea ce priveşte deszăpezirea Drumurilor Naţionale şi salvarea montană.

În deschiderea lucrărilor, domnul Florian MARIN, prefectul judeţului Vâlcea a inventariat starea DN7A care are o lungime de circa 108 km şi face legătura între oraşele Petroşani, judeţul Hunedoara, şi Brezoi, judeţul Vâlcea.

    Pe sectorul Brezoi – Vidra starea DN7A se prezintă bine, pe sectorul Vidra – Obârşia Lotrului/limita cu judeţul Hunedoara starea drumului este satisfăcătoare, în timp ce pe sectorul Obârşia Lotrului/ limita cu judeţul Hunedoara – Petroşani starea drumului este precară.

Prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu KISZELY, a evidenţiat faptul că există pericole majore pe DN7A reprezentate mai ales de lipsa parapeţilor, zidurile de sprijin, starea precară a suprafeţei de rulare, toate aceste probleme fiind semnalate din timp. Din cauza acestor pericole, amplificate în condiţii de iarnă, se poate impune oprirea circulaţiei pe acest sector, iar ca rută de acces alternativă va rămâne DN67C, pentru a nu bloca complet accesul spre sectorul Vidra, Brezoi.

Administrarea în condiţii de iarnă a DN7A revin DRDP Craiova km 0 – 85 pe raza judeţului Vâlcea şi DRDP Timişoara km 86 – 105 pe raza judeţului Hunedoara.

Pentru pregătirile de iarnă, DRDP Timişoara, va efectua un minim de reparaţii (marcaje noi pe porţiunile de drum reabilitate, parapeţi, şanţuri, podeţe).

În perioada imediat următoare Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara va prezenta o informare cu privire la situaţia drumului (DN7A km 86 -105 – Petroşani – limita judeţului Hunedoara, către Obârşia Lotrului).

Elena Dragomir

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: