Lucrările de MODERNIZARE a Bulevardului TUDOR VLADIMIRESCU s-au desfășurat conform graficului și au ajuns la FINAL

             Începute la mijlocul lunii septembrie, lucrările de modernizare a principalului bulevard care tranzitează municipiul Lupeni au ajuns la FINAL. A mai rămas doar să se facă marcajul rutier.

După discuţiile purtate în Consiliul local,  dar şi cu cetăţenii, s-a ajuns la concluzia că, bulevardul trebuie să fie degrevat de numărul mare de maşini, urmând ca autoturismele cetăţenilor vor fi mutate în parcările amenajate în acest scop, bulevardul urmând să fie liber.

    Valoarea lucrărilor s-a ridicat la peste 4,5 milioane de lei și conform proiectului tehnic au fost modernizaţi  cei peste doi kilometri de bulevard prin  „îndepărtarea stratului de asfalt existent care se află într-o stare de degradare avansată. După îndepărtarea stratului de asfalt existent se realizează o îmbrăcăminte rutieră în două straturi, strat de uzură 4 cm și strat de legătură 6 cm. Îmbrăcămintea rutieră în două straturi, strat de legătură din BAD 20 care se execută în conformitate cu SR EN 13108-1 și are o grosime de 6 cm”.

         ”Începute în data de 17 septembrie 2018, lucrările de MODERNIZARE a Bulevardului TUDOR VLADIMIRESCU s-au desfășurat conform graficului și au ajuns la FINAL. Vreau să le mulțumesc celor de la firma care a executat acest tronson de drum și care au lucrat aproape non-stop, pentru a reuși să ducem la bun sfârșit și acest proiect edilitar asumat în fața cetățenilor”, a trasmis  primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: