Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni, printre unităţile de top la nivel judeţean

               În perioada 25 – 26 octombrie, la  Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni, o echipă ARACIP, formată din patru membri a realizat  evaluarea periodică externă a unităţii de învăţământ, în vederea atestării nivelului calităţii serviciilor educaţionale oferite de această instituție de învățământ, la nivel preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

Comisia de evaluare a verificat minuţios toate aspectele desfăşurării actului educativ în unitatea de învăţământ, la nivel liceal  și la celelalte niveluri ale Școlii Gimnaziale nr. 1 și Școlii Gimnaziale nr. 2 de la Liceului Teoretic “Mircea Eliade”. Au fost  urmăriți  43 de indicatori de performanţă, notaţi apoi cu calificative. Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni a obţinut la 41 dintre indicatori calificativul FOARTE BINE, iar la existenţa şi funcţionarea sistemului de comunicare internă şi externă, precum şi la existenţa şi aplicarea procedurilor de optimizare a evaluării învăţării au fost acordate două calificative EXCELENT, ceea ce situează această unitate de învăţământ printre cele de top la nivel judeţean.

Principalele activităţi desfăşurate de comisia de evaluare au constat în vizitarea spaţiilor, observarea proceselor care se derulează în şcoală, identificarea gradului de satisfacţie a beneficiarilor faţă de serviciile educaţionale oferite şi de implicare în procesul decizional (aplicarea de chestionare elevilor şi părinţilor, realizare de interviuri), analiza documentelor din diferite compartimente ale unităţii de învăţământ.

În urma discuțiilor purtate, echipa de evaluare a subliniat existența unei foarte bune colaborări între elevi, părinți și profesori confirmându-se înalta calitate a actului educațional din această instituție, deoarece elevii au apreciat implicarea profesorilor în pregătirea lor, atât pentru concursurile și olimpiadele școlare, cât și pentru susținerea examenului de bacalaureat. Dovadă sunt numeroasele diplome obținute la fazele județeană și națională ale olimpiadelor școlare și situarea liceului nostru în primele locuri din județ în ceea ce privește rata de promovare la examenul de bacalaureat.

În aceeași măsură, elevii au apreciat climatul cordial din școală și disponibilitatea profesorilor de a-i sprijini în organizarea activităților extrașcolare, care îi ajută să-și valorifice talentele, să-și dezvolte personalitatea și să simtă că fac parte din ”familia Eliade Lupeni”.

Conducerea Liceului Teoretic “Mircea Eliade” Lupeni: director prof. Daniel Ianoși și directorii adjuncți: prof. Mihaela Starcz, prof. Erika Soacă și prof. Diana Mester, mulțumește părinților pentru  încrederea acordată acestei unități școlare și comunității locale pentru sprijinul acordat în a-și menține standardele  unei  școli de prestigiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: