Întru iubire, unire şi comuniune

            În perioada 19- 21 octombrie 2018 în judeţul Vâlcea s-a desfăşurat manifestarea ”Întru iubire, unire și comuniune”. Evenimentul a fost dedicat aniversării Centenarului Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918 și a fost organizat în parteneriat de Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea, Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului şi Clubul de Presă din Valea Jiului după următorul program:

–  Vineri, 19 octombrie 2018, ora 11.00 la Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare” din satul Suieşti, comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, localitatea natală a patriarhului Justinian Marina s-a ţinut un moment de reculegere în memoria ostaşilor români din toate timpurile care şi-au jerfit viaţa pe câmpurile de bătălie precum şi în memoria celui ce a fost numit în unele scrieri ”Un Apostol al neamului românesc”, Patriarhul Justinian Marina. La final părintele stareţ Antim a donat alimente pentru acţiunile sociale ce vor fi desfăşurate de Liga Femeilor în Căminele Sociale.

-Sâmbătă, 20 octombrie 2018, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Zătreni, acolo unde se află şi părintele Iov Pătraşcu ”Monahul care scrie cu degetul mare de la picioare” a avut loc acţiunea social -culturală ”Întru iubire, unire şi comuniune”. Membrii delegaţiei din Valea Jiului au vizitat : mănăstirile Horezu, Bistriţa, Ostrov şi Cozia.

De buna desfăşurare a programului s-a ocupat Zenovia Zamfir de la Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea şi jurnalistul Angella Dumitraşcu preşedinta Clubului de Presă din Valea Jiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: