Asfalt nou pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din Lupeni

            Așa cum au promis încă de la începutul anului, reprezentanții administrației publice locale din municipiului Lupeni au transformat localitatea într-un vast șantier. În prezent se lucrează intens la finalizarea proiectului de reabilitare și modernizare străzi și trotuare.

De curând și pe strada Pomilor au demarat lucrările de asfaltare, după ce, în gospodăriile cetățenilor a fost introdusă rețeaua de apă și canalizare. Toate lucrările sunt supervizate de primarul Lucian Resmeriță și de viceprimarul Iacob Mesaroș, care au demonstrat încă o dată că, Lupeniul are o echipă de succes, care vrea schimbarea din temelii a imaginii localității pe care o păstoresc, împreună.

Strada Pomilor va fi cel de-al doilea drum care va asigura o nouă legătură rutieră de acces în stațiunea turistică Straja. Strada Pomilor va asigura o nouă arteră rutieră de legătură între centrul municipiului Lupeni, din DN 66A în zona Ocolului Silvic Lupeni și Drumul Județean spre Straja.

            ”Așa cum am promis, iată că reușim să executăm și această lucrare în graficul preconizat de noi. Odată cu încheierea acestei investiții, cetățenii de pe strada Pomilor vor avea acces la locuințele lor pe un drum asfaltat, drum care va deservi în același timp și turiștii care vor veni la Straja, acest lucru contribuind la fluidizarea traficului, cu precădere în perioada de iarnă”, a transmis primarul Lucian Resmeriţă.

   Și principalul bulevard își schimbă în totalitate imaginea. De marți, a fost turnat primul strat de asfalt, lucrările urmând să continue până în zona spitalului lupenean. Forfotă mare pe șantier de dimineață, unii dintre muncitori măturau, alții turnau covorul protector, iar mașinăriile ca niște locomotive, au fost puse în funcțiune.

            ”Am început astăzi derularea celui mai mare proiect de investiții din municipiul Lupeni, asfaltarea  integrală a Bulevardului TUDOR VLADIMIRESCU. Pentru acest an, ne-am propus să finalizăm turnarea covorului de asfalt pe porțiunea pe care am decopertat-o la începutul acestei luni, respectiv de la CAP la Spitalul Municipal, urmând ca anul viitor să găsim soluții pentru a încheia programul de reabilitare și pe acest drum până la intrarea în Lupeni dinspre Vulcan. Odată cu finalizarea acestui drum, practic municipiul Lupeni beneficiază de o arteră de tranzit reabilitată integral”, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Concomitent cu lucrările de asfaltare a blv. Tudor Vladimirescu, cel mai mare proiect de investiții din municipiul Lupeni, au demarat și lucrările de asfaltare în cartierul Ștefan. Odată cu turnarea primei  mașini de asfalt, cetățenii au certitudinea că promisiunea facută de primarul Lucian Resmeriță, devine realitate.

            ”Astăzi am început derularea unui alt proiect de suflet! După zeci de ani, cartierul Ștefan va avea asfalt! Astăzi am început lucrările de asfaltare a drumului din Cartierul Ștefan, iar acestea se vor derula pe o distanță de aproximativ  un kilometru. Prin implementarea acestui important proiect se va aduce o îmbunătăţire asupra mediului economico-social”, a conchis primarul lupenean.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: