Lupeni – municipiul tinerilor

                În conferinţa de presă pe care a organizat-o zilele trecute, primarul municipiului Lupeni a anunţat lansarea unui important proiect educativ, care se adresează în special tinerilor liceeni. Acest proiect se va desfăşura în parteneriat cu Asociaţia Niloran, coordonată de colegul nostru, Nicu Taşcă. 

„Ţin foarte mult la tineri şi am considerat că ar fi normal să alocăm o sumă de bani şi pentru tineri, pentru a avea proiecte bune şi pentru ei. Vrem să dezvoltăm tinerii, vrem să dezvoltăm capacităţile lor de a comunica cu comunitatea, cu primăria, de a reuşi să identificăm oamenii care vor să se implice mai mult în comunitate. În proiect sunt implicaţi peste 150 de tineri şi cred că vom obţine rezultate foarte bune”, a precizat primarul Lucian Resmeriţă.

    „Scopul proiectului nostru este să dezvoltăm tinerii din Municipiul Lupeni prin educaţia non-formală, iar obiectivele noastre sunt să-i apropiem pe tineri de comunitatea locală şi să creştem competenţele tinerilor din Lupeni şi creşterea ratei de angajare a acestora. Noi credem că, un tânăr care îşi încarcă cât mai mult “valiza” de competenţe, chiar cu instrumente ale educaţiei non-formale, îşi creşte şansele de angajare. Este un proiect de educaţie civică, este un proiect prin care vrem să le arătăm tinerilor că pe lângă alternativa destul de uzitată de a pleca din oraş spre alte centre sau chiar în afara ţării, există şi această posibilitate de a lucra pe zona educaţiei civice, de a fi un partener al administraţiei  locale, astfel încât să se creeze o punte de dialog între tineri şi administraţia publică locală. Îmi place să cred că proiectul pe care îl deschidem astăzi este un punct de plecare în colaborarea cu administraţia publică locală. Nu este primul proiect pe care îl facem la Lupeni şi sper să nu fie nici ultimul”, a conchis şi Nicu Taşcă.(E.S.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: