„Hai la şcoală! O şansă pentru viitor”

„Cotele abandonului şcolar în judeţul nostru sunt foarte mari, este un procentaj care nu ne face cinste”

Peste 800 de elevi din judeţul  Hunedoara vor beneficia de ajutor din partea Fondului Social European. Aceeaşi şansă le va fi oferită şi adulţilor care au terminat doar patru sau opt clase. 

„Obiectivul proiectului este de a dezvolta un program de educaţie pentru a diminua părăsirea timpurie a şcolii. În acest program vor fi incluşi 800 de copii şi 200 de adulţi care nu au absolvit ciclul primar şi gimnazial. Aceştia vor merge la cursuri de pregătire şi vor primi consiliere educaţională şi familială. De asemenea, copiii şi adulţii vor primi pachete cu rechizite, dar şi un sprijin financiar în valoare de o sută de lei, timp de 36 de luni, atâta timp  cât durează implementarea programului. Cursurile şcolare se vor desfăşura în incinta Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani, Şcolii Gimnaziale Nr. 6 Vulcan, Colegiului Tehnic „Ovid Densusianu” din Călan şi Colegiului Tehnic Crişcior. O altă componentă a programului va susţine educarea părinţilor care vor beneficia de consiliere, dar şi formarea a 260 de cadre didactice. Programul „Hai la şcoală! O şansă pentru viitor” se va implementa  cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Asociaţia Aladin, Primăria municipiului Vulcan şi Casa Corpului Didactic. Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara desfăşoară în prezent  activităţi de identificare a  beneficiarilor proiectului. Avem resursele şi experienţa necesară să îi readucem şi pe cei mici la şcoală, dar şi pe cei mari. Din nefericire,  cotele abandonului şcolar în judeţul nostru sunt foarte mari, este un procentaj care nu ne face cinste”, a  ţinut să transmită prof.  Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al ISJ Hunedoara.(E.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: