În acest weekend, Cupa Straja la minifotbal

            Iubitorii fotbalului sunt aşteptaţi în acest  weekend la stadionul Minerul din Lupeni, pentru că, aici, ACS SORII JUNIORS în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Lupeni organizează în perioada 24-26 august 2018, CUPA STRAJA la minifotbal. În perioada 24-26 august 2018, TELEGONDOLA spre Staţiunea Straja va fi FUNCŢIONALĂ.

   La acest eveniment vor participa 38 de echipe din toată ţara: Dr. Tr. Severin, Craiova, Arad, Piteşti, Reşiţa, Tg.Jiu, Recaş şi bineînţeles echipa din Lupeni. Prin organizarea acestei competiţii se are în vedere practicarea sportului, indiferent de ramură şi, totodată, organizatorii îşi doresc să promoveze staţiunea Straja  şi municipiul Lupeni.

Cei care vor participa la competiţia sportivă vor fi cazaţi în staţiunea Straja, iar pe lângă evenimentul la care şi-au propus să participe aceştia vor fi angrenaţi de organizatori şi în alte activităţi distractive. Vor merge în Parcul de Aventură unde pot să-şi demonstreze capacităţile fizice şi vor fi angrenaţi de cei care administrează acea zonă de agrement la diferite provocări. Seara va fi completată cu alte activităţi şi de un foc de tabără. Toţi participanţii vor primi din partea organizatorilor CUPEI Straja, tricouri, cupe şi medalii personalizate. Este singura competiţie de asemenea anvergură în care, fiecare dintre competitori va pleca acasă  cu câte o amintire despre Lupeni. Competiţia sportivă, organizată de clubul lupenean s-a datorat accesării fondurilor prin Legea 350/2005.  DJTS HD în calitate de partener va oferi şi ea câştigătorilor cupe şi medalii. La finalul competiţiei este aşteptat şi directorul Shell Lorincz să înmâneze o parte din premii.(E.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: