Un preot, parinte pentru mii de copii

Premianţii fără premii – ediţia 144

                 Dan Damaschin este preot la maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, are 43 de ani şi este tată a patru copii. Despre el se spune doar că este un om bun, care ajută mamele singure şi copiii. Asta şi face. An de an, datorită lui, aproape 3.000 de copii din zonele sărace ale judeţului Iaşi merg la şcoală. Anul acesta a dus în tabără la mare 180 de copii. De multe ori, preotul Damaschin le oferă unor tineri care ştiu că li s-a terminat copilăria şi viaţa la 12 ani (dacă-s băieţi şi sunt trimişi la oi în alte judeţe ale ţării)  ori 14 ani (dacă-s fete şi sunt considerate bune de măritat), speranţa că viaţa poate fi şi altfel. Că viaţa trece dincolo de sărăcie şi muncile câmpului, care sleiesc un copil de orice putere. El le arată că are încredere în ei şi în talentul lor, pe care îl descoperă cu răbdare. Îi învaţă să viseze şi să creadă în ziua de mâine şi în oameni buni, care-s mai aproape, poate, decât cei care le-au dat viaţă. Şi uite aşa au ajuns, în cei 13-14 ani de când preotul Damaschin împarte binele în sufletele oamenilor, cu mic cu mare, ca tineri săraci să fie absolvenţi de Medicină şi să se pregătească să salveze, la rândul lor, vieţi.

S-a născut în comuna Moşna la 50 de kilometri de Iaşi. „Prima amintire o am de la bunicul dinspre mama. Stăteam pe genunchii săi şi învăţam Tatăl Nostru. Aveam între doi şi trei ani”, povesteşte Dan Damaschin. Bunicul său nu era preot. Era un ţăran simplu, cu două clase. „Nu avusese bani de tăbliţă, mi-a povestit mama mai târziu. Un om inteligent. S-a bătut cu sistemul comunist pentru că nu voia să intre în CAP. S-a bătut cu tovarăşii trimişi de la Tărzii să facă colectivizare forţată. A fugit în pădure şi când s-a întors semnătura era falsificată. Şi aşa a intrat în CAP”.

    A crescut într-o familie cu patru fraţi. Tatăl era orfan de tată. Bunica crescuse singură nouă copii. Mama a mai rămas cu două surori. Toşi băieţii au murit în război şi în perioada foametei. În 1988, în clasa a şaptea, când s-a îmbolnăvit de diabet, neputând să se înscrie la Şcoala Militară, a ajuns la Liceul Sanitar. Au fost zece pe loc. Era o meserie care asigura un loc de muncă sigur. Părinţii îi vedeau pe toţi oameni aşezaţi, cu un serviciu bun.

Părintele Dan Damaschin îşi aminteşte cum a ajuns student la Teologie. „În clasa a XI-a am avut contact cu mănăstirile din zona Neamţului. După Revoluţie, am căutat spiritualitatea adevărată. Am ajuns şi noi la Părintele Cleopa, părintele Ambrozie. Oameni de o mare calitate spirituală şi experienţă extraordinară. Şi atunci, încurajat fiind de aceşti duhovnici să căutăm de-ale sufletului, am dat la Teologie. Am reuşit fără pregătire, doar ajutat de profesorii de la Liceul Sanitar”. Tânărul asistent era şi student la Teologie. Trei ani a muncit noaptea, iar ziua mergea la facultate, unde a dat peste oameni extraordinari. Ca asistent medical a fost la spitalul CFR, la Sanepid şi la Spitalul de Psihiatrie Şipote. A luat contact cu oamenii aflaţi în suferinţă, o suferinţă care nu trece cu medicamente. Spune că a înţeles multe lucruri despre viaţă la Şipote.

A absolvit Facultatea de Teologie. Dan Damaschin voia să fie preot. „În 1997, contrar părerii tuturor că a ajunge preot era greu, am mers la examen. Am tras la sorţi unde să ajung. Am ajuns la Podolenii de Sus. Foarte departe de Iaşi. Oameni foarte buni, dar aspri şi săraci. Am făcut în casa patriarhală un centru medical. Medicul ajungea foarte greu, dacă ajungea. Împreună cu primarul şi oamenii am încercat să-i ajutăm pe cei aflaţi în suferinţă fizică şi spirituală”, îşi aminteşte Dan Damaschin. Maşina şi-a transformat-o în ambulanţă, pentru că „trebuia să se mai nască cineva în maşina mea”. A început să combine practica spirituală cu ştiinţa medicală. După Podoleni a urmat Cozia. La Iaşi e din 2005. Cum a ajuns să se implice în cauze umanitare? „Am început cu căsuţele distruse de incendii sau de inundaţii. Apoi m-am îndreptat către copiii defavorizaţi, care voiau să înveţe”, îşi aminteşte preotul Dan Damaschin.

„Internetul este un mod de comunicare şi e păcat să nu fie folosit. Lumea care mă înconjoară e tânără. Trebuie să zâmbim şi să ne ajutăm. Şi mama care are copilaşul mort de foame şi cel care nu are acces la predică”.

Părintele Dan Damaschin a oferit o şansă mamelor care cerşesc pe străzi şi tinerelor care rămân însărcinate şi sunt alungate de acasă. A primit teren de la o parohie pe strada Cicoarei. Cu voluntari, cu banii lui a construit o clădire, cu garsoniere şi sală de masă. şapte mame vor avea adăpost temporar şi vor fi ajutate să-şi clădească o viaşă frumoasă. Tabăra de vară organizată de preotul Dan Damaschin a devenit deja o tradiţie la Iaşi. Prin intermediul Asociaţiei „Glasul Vieţii „, în fiecare an copiii săraci merg în vacanţă pentru o săptămână. Toţi vor să vadă marea. Anul acesta au fost 180. De unde bani? Din donaţii, sponsorizări. Iar „minunile” preotului nu se opresc aici. În cadrul campaniei „Grăuntele de muştar”, preotul a iniţiat strângerea de fonduri, din donaţii, ca să trimită copii sărmani la şcoală. Fiecare va avea ghiozdan, rechizite, hăinuţe, papucei, bunătăţi şi jucării. (text preluat de la Violeta Cincu, având acordul prealabil al autoarei)

Pentru exemplul său de dăruire, pentru modul în care a ales să fie alături de sufletele greu încercate, vă propunem să ne întâlnim cu el şi să-i spunem că-i mulţumim pentru ceea ce este şi ceea ce face. Sâmbătă, 25 August 2018, ora 11.00, părintele Dan Damaschin vine de la Iaşi să-l întâlnim în Piaţa Victoriei, din Centrul Devei. Aveţi ocazia să-l priviţi în ochi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care îi vor mulţumi, oficial, printr-o diplomă, un buchet de flori, o strângere de mână şi semnătura recunoştinţei voastre.

  Despre proiectul „Premianţii fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viaţa mai frumoasă prin munca lor. Artişti, inventatori, meşteşugari şi alţii care ne arată că frumosul şi utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect. Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.(D.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: