Remember în istoria vremurilor din anii 1929

         Primele şapte luni ale anului 1929 aşterne deznădejdea în Valea Jiului.

             Deziluzia trădării şi mizeria vieţii încleştau sufletele. În lunile februarie şi martie 1929, Comisia de arbitraj din cadrul Tribunalului Deva s-a întrunit în 12 şedinţe fără niciun rezultat. Negocierile pentru semnarea contractului colectiv de muncă deveniseră statice. Treptat, mureau speranţele minerilor. Ei crezuseră sincer în promisiunile naţional-ţărăniste făcute în zi sfântă, de aniversare a zece ani de la Marea Unire, în 6 mai 1928, la Alba Iulia.

Greutăţile şi nedreptăţile erau copleşitoare. În anul 1925, bazinul carbonifer din Valea Jiului fusese împărţit între societăţile Petroşani şi Lupeni în scopul sporirii considerabile a profitului capitalist. Beneficiul net al exploatărilor miniere, între 1921 şi 1929, a crescut cu 500%. Nu erau incluse în beneficiul net sporurile, gratificaţiile, tantiemele (indemnizaţiile speciale), jetoanele şi salariile funcţionarilor. Salariul de bază al unui inginer, în perioada 1925-1927, era de 4.000 lei, la care se adăugau sporurile în valoare de 4.800 lei, astfel încât venitul era de 8.800 lei lunar. Salariul directorului tehnic era de 10.000 lei, dar venitul era de 22.000 lei lunar prin adăugarea sporurilor. Un membru al Consiliului de administraţie primea anual tantieme în valoare de 2.300.000 lei, iar preşedintele Consiliului, care era şi directorul general al Societăţii, primea o tantiemă în valoare de 6.000.000 lei. În schimb, salariile minerilor erau sub limita decenţei, aproximativ 2.300 lei lunar cu posibilitatea acordării unei prime pentru depăşirea normei zilnice. Calmul aparent al muncitorilor din viaţa zilnică de la suprafaţă, liniştea din galeriile minelor şi din ateliere îngrijorau patronii. În iunie 1929, administraţia minelor scria directorului general, la Bucureşti: „Avem onoarea a vă raporta că, după cum ne comunică informatorii noştri, muncitorii din Valea Jiului fac pregătiri pentru declanşarea grevei generale”.

Un bun prilej al declanşării acesteia a fost considerată ziua de 1 august, zi de luptă a proletariatului internaţional pentru pace. Temător, guvernul naţional-ţărănist a luat măsuri speciale de prevenire. O importanţă deosebită s-a acordat măsurilor de intimidare. Patrule de jandarmi au mers din casă în casă şi i-au ameninţat pe mineri că vor fi arestaţi dacă nu se vor prezenta la lucru. Preventiv, mai mulţi sindicalişti au fost arestaţi. Pentru moment, măsurile represive şi-au atins obiectivul: demonstraţia programată la 1 august a eşuat. La Petroşani, soseşte, cu scopul desluşirii cauzelor eşecului, Vasile Luca, preşedintele Consiliului General al Sindicatelor. În zorii zilei de 3 august, se deschid lucrările Conferinţei sindicatelor din Valea Jiului. Întrerupte la prânz, discuţiile urmau a fi reluate în după-amiaza aceleiaşi zile. Din motive rămase necunoscute, Vasile Luca nu a fost prezent la locul stabilit pentru continuarea lucrărilor. În cursul nopţii, el a plecat spre Bucureşti, iar o parte dintre participanţi a fost arestată. S-au salvat delegaţii din Lupeni, întrucât nu s-au dus acasă, unde erau, de fapt, aşteptaţi de jandarmi. Într-o stare de puternică tensiune, în dimineaţa zilei de 4 august, se desfăşoară conspirativ consfătuirea principalilor activişti de sindicat. Acum, se adoptă hotărârea declanşării grevei generale a doua zi, în 5 august. Dimineaţa, la orele 6, minerii de la mina Ileana n-au intrat în mină şi nu şi-au ridicat lămpile. După 40 de minute de tratative cu reprezentanţii administraţiei, minerii s-au încolonat şi au pornit în marş spre mina Ştefan. Concomitent, muncitorii de la mina Victoria au înapoiat lămpile şi, încolonaţi, s-au îndreptat spre puţul Aurelia. Împreună, minerii de la Victoria şi Aurelia s-au îndreptat spre mina Carolina, iar de aici, în jurul orelor 8.30, detaşamentele celor trei mine s-au îndreptat spre centrul oraşului. Strategia conducătorilor grevei urmărea concentrarea tuturor minerilor în centrul oraşului, de unde se trecea la ocuparea uzinei electrice, a cărei întrerupere genera paralizarea întregii activităţi a Societăţii Lupeni. La orele 9,45, aproximativ 5.000 de grevişti au luat cu asalt şi au ocupat uzina electrică. Reprezentanţii patronatelor au refuzat să trateze cu greviştii. Compania de jandarmi şi două companii de grăniceri din Lupeni executau manevre de intimidare în jurul uzinei. Ziua trece cu pregătirile organizatorice ale ambelor tabere. În cursul nopţii, între orele 3.00 şi 4.00, la Lupeni soseşte o unitate de jandarmi, alcătuită mai ales din plutonieri şi şefi de posturi. Noii sosiţi fac un popas la o cârciumă, unde li se pun la dispoziţie mari cantităţi de băuturi spirtoase.

La orele 5,30 sosesc comandanţii trupelor, prefectul judeţului Hunedoara, Ştefan Răzvan, prim-procurorul Tribunalului Hunedoara, judecătorul de instrucţie. Tăcerea dimineţii este spartă de discursul prefectului. Urmează somaţiile prim-procurorului adresate greviştilor pentru a părăsi uzina imediat şi necondiţionat. Muncitorii au răspuns cu revendicările lor: pâine, contract colectiv, condiţii umane de muncă, dreptate şi libertate. După trecerea minutelor acordate prin somaţie, s-a dat ordin jandarmilor să evacueze uzina. În timpul busculadei s-a auzit un foc de revolver. El a constituit pretextul deschiderii focului asupra muncitorilor. Jandarmii au tras în plin şi douăzeci de trupuri neînsufleţite au căzut în curtea uzinei. Ulterior, dintre cei 150 de grevişti căzuţi, doi au decedat. Grănicerii, în schimb, au tras în aer. Totuşi, se putea ajunge la un adevărat măcel, dacă nu ar fi intervenit un eveniment neprevăzut. Dinspre dealul din faţa uzinei, familiile muncitorilor baricadaţi, soţii, copii, părinţi, au trimis o ploaie de pietre asupra jandarmilor. Loviturile determină dispersarea jandarmilor, fapt care a creat posibilitatea celor 5.000 de mineri să se retragă din uzină, îndeosebi prin canalul de scurgere spre Jiu. Canalul era îngust, iar la gura lui s-au aşezat sute de muncitori. Loviţi cu patul de armă şi răniţi de gloanţe, minerii răniţi înroşesc apele canalului. În urma măcelului, autorităţile dezlănţuie o teroare în masă. Locuinţele minerilor sunt percheziţionate şi sunt arestaţi minerii găsiţi acasă. Se intentează un proces celor 70 de grevişti. Peste Valea Jiului se aşterne doliul şi durerea înfrângerii.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: