520 milioane de euro penalități pentru CEH pentru lipsa certificatelor de emisie CO2

            România a obţinut aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru alocarea, în continuare, a 71,4 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, cu titlu gratuit, pentru producătorii de energie electrică, în perioada 2013-2020.

România a primit, pentru perioada 2013 – 2020, doar 25% din numărul de certificate alocate anul pentru eprioada 2008 – 2012, deşi, conform CE, ar fi putut primi 70%.

“Forul european a răspuns favorabil autorităţilor de la Bucureşti la o aplicaţie depusă în data de 30 septembrie 2011 de către Guvernul României, prin MECMA, în urma căruia România va primi în continuare, pentru sectorul producerii de energie electrică, alocarea gratuită de certificate de emisii pe perioada 2013-2019”.

România are alocate, în total, 17.852.479 de certificate de CO2 în 2013, 15.302.125 – în 2014, 12.751.771 – în 2015, 10.201.417 – în 2016, 7.651.063 – în 2017, 5.100.708 – în 2018 şi 2.550.354 – în 2019, în total 71.409.917 certificate de CO2.

În România, într-un an normal, circa 55% din energie se produce în termocentrale, din aceasta 66% producându-se în termocentrale pe cărbune, 30% – pe gaze şi 4% – pe păcură.

În perioada 2008 – 2012, termocentrala Turceni a avut alocate 28.183.496 certificate de CO2, Rovinari – 24.222.537, Işalniţa – 13.526.693, Deva – 18.438.247, Paroşeni – 3.935.172, Brăila – 2.659.181. Conform Planului naţional de alocare a certificatelor de gaze cu efect de seră cuprinde 58 de termocentrale aflate în subordinea MECMA sau a autorităţilor locale, totalul certificatelor alocate fiind de aproape 208 milioane.

Legislația în domeniu, valabilă la nivel comunitar, impune plata unor amenzi în cazul în care firmele ce dețin instalații ce cad sub incidența EU ETS și nu se conformează. „Statele membre garantează că orice operator care nu restituie, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, cote suficiente pentru a-și reglementa emisiile din anul anterior este pasibil de plata unei amenzi pentru depășirea emisiilor. Amenda pentru depășirea emisiilor este de 100 euro pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emis de instalația respectivă pentru care operatorul nu a restituit cotele. Plata amenzii pentru depășirea emisiilor nu exonerează operatorul de obligația de a restitui un număr de cote egal cu depășirea respectivă de emisii, la restituirea cotelor pentru următorul an calendaristic”, se arată în Directiva 2003/87.

Măsura a fost preluată în legislația internă prin HG nr. 780/2006.  Cele mai multe certificate nerestituite de când s-a introdus această schemă, în 2008, aparțin CEH. Până în 2016, complexul a acumulat penalități de 403 milioane de euro, la care se adaugă și nerestituirile aferente anului  2017, ceea ce face ca aceste amenzi să ajungă la peste 520 milioane de euro.

Combinatul Energetic Hunedoara  nu a achiziționat certificatele de emisie,  la care este obligat. Pentru termocentrala de la Deva, CEH nu a restituit 837.512 certificate, iar pentru termocentrala Paroșeni alte 339.424 certificate, aferente activității din 2017.

Neconformarea este similară cu anul 2016, când, pentru Deva, nu au fost restituite 847.909 certificate CO2, iar pentru Paroșeni alte 289.085 certificate.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: